x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În 2012 Romania s-a aflat pe locul 1 în UE la cultivarea porumbului şi locul trei la producţie

În 2012 Romania s-a aflat pe locul 1 în UE la cultivarea porumbului şi locul trei la producţie

29 Mar 2013   •   11:38
În 2012 Romania s-a aflat pe locul 1 în UE la cultivarea porumbului şi locul trei la producţie
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

România s-a situat, în 2012, pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu porumb, dar la producţie a ocupat poziţia a treia, după Franţa şi Italia, din cauza unui randament inferior, se arată în cercetarea statistică privind 'Producţia agricolă vegetală la principalele culturi, în anul 2012', realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La floarea soarelui, una dintre culturile cu tradiţie în România, din punct de vedere al suprafeţei cultivate în anul 2012 România s-a situat pe primul loc în rândul statelor membre. Producţia realizată în anul 2012 a clasat ţara noastră pe locul doi după Franţa, ca urmare a randamentului mai mic cu 18,1% faţă de randamentul mediu al Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu cartofi, România s-a situat în anul 2012, pe locul trei după Polonia şi Germania şi pe locul şapte la producţie (după Germania, Polonia, Franţa, Olanda, Regatul Unit şi Belgia) datorită randamentului inferior, care a reprezentat numai 36,3% din randamentul mediu al Uniunii Europene.

'La nivelul Uniunii Europene, în anul 2012, se remarcă o scădere, atât a suprafeţelor cultivate, cât şi a producţiilor şi randamentelor la unele culturi agricole de bază', arată datele INS.

×
Subiecte în articol: porumb locul unu romania