x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Încă un lot al autostrăzii București – Brașov a primit finanţare

Încă un lot al autostrăzii București – Brașov a primit finanţare

20 Mai 2019   •   18:07
Încă un lot al autostrăzii București – Brașov a primit finanţare
Sursa foto: guv.ro

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și directorul general CNAIR, Narcis Neaga, au anunțat că au semnat, luni, la Râşnov, contractul de finanțare pentru sectorul Predeal – Cristian al autostrăzii București - Brașov. Valoarea totală a contractului este de 202,235 milioane de lei. Contractul a fost semnat în prezența premierului Viorica Dăncilă și a unor membri ai Guvernului, a informat într-un comunicat Ministerul Transporturilor.

"Am deschis, oficial, șantierul pentru construcția acestui obiectiv, dar și pentru drumul de legătură la profil de autostradă, care asigură descărcarea traficului rutier spre municipiul Brașov. Știu, este un moment așteptat de români! Tocmai de aceea, accelerez procedurile. Am încredere în constructorul român care se ocupă de acest proiect și voi monitoriza activitatea din teren, astfel încât să nu existe nicio întârziere", a adăugat Cuc. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat pe 11 martie 2019 proiectul tehnic pentru construirea lotului Râşnov - Cristian/Braşov.

Pentru această autostradă, studiul de fezabilitate a fost elaborat în anul 2006, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin HG 507/2006 și HG 737/2008. Autostrada va avea cinci sectoare: București–Ploiești (actuala autostradă A3, deja dată în exploatare), Ploiești–Comarnic, Comarnic–Predeal, Predeal–Cristian și Cristian–Codlea. În județul Brașov, secțiunea de autostradă dintre Predeal și Cristian va permite eliminarea traficului rutier greu și a traficului de tranzit de pe teritoriile orașelor Râșnov și Cristian, reducându-se astfel nivelul de emisii poluante, cât și nivelul de zgomot. Pe sectorul Predeal–Cristian, autostrada va avea două benzi de circulație pe sens, iar „viteza de proiectare” este de 120 de kilometri pe oră. Acest tronson va avea conexiuni cu DN 73 (Brașov–Pitești), DJ 112 B (Vulcan) și DN 73 B (Cristian–Ghimbav). Pe traseul Ploiești–Brașov, autostrada va avea 14 viaducte, 33 de poduri și 2,6 kilometri de tuneluri cu galerie dublă. Unul dintre poduri va trece pe deasupra stațiunii Bușteni – acolo unde, potrivit primei variante a acestui proiect, urma să fie construit un tunel.

×
Subiecte în articol: investiţie