x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 3,07% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 3,07% pe an

11 Dec 2019   •   12:13
Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 3,07% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 3,07% pe an, după ce mai multe zile a stagnat la 3,05%, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99%, iar în aceeaşi zi a anului trecut se situa la 3,04% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat cu 0,02 puncte procentuale, la 3,13%, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 3,24%.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, pentru al doilea trimestru, este de 2,66% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din primul trimestru al anului.

În luna mai a acestui an a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: robor