x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Jurnalul National    |    06 Dec 2007   •   00:00
AUTOSTRĂZI. Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban (foto), a spus că in trei săptămăni se va stabili dacă vor fi suplimentate costurile pentru Bechtel. Referitor la nota trimisă de Compania Naţională de Autostrăzi privind creşterea costurilor Autostrăzii Transilvania, de la 2,24 miliarde euro la 5,2 miliarde euro, ministrul Transporturilor a precizat că nu a văzut documentul. "Estimarea este făcută din burtă, iar contractul este unul politic şi avantajază compania americană Bechtel", a precizat Orban. (Elena Stan)

Â

PROIECT. Ministerul Transporturilor a realizat un proiect de Hotărăre de Guvern prin care urmăreşte desfiinţarea Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti", ce a luat naştere prin fuziunea Companiei Naţionale "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" cu Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu". Impotriva acestei fuziuni s-a pronunţat Aviaţia Utilitară. In prezent, pe rolul Tribunalului Bucureşti se află dosarul nr. 9204/2007, avănd ca obiect opoziţia formulată de către Aviaţia Utilitară. (E.S)

Â

REGIONAL.
Anul 2008 ar putea aduce un distribuitor regional de gaze naturale pentru tot sud-estul Europei. Potrivit unui proiect al grupului maghiar MOL, mai multe companii din Romănia, Austria, Bulgaria, Bosnia, Croaţia, Slovenia şi Serbia s-ar putea implica la crearea distribuitorului regional. Negocierile pentru infiinţarea şi administrarea noii companii vor incepe in primăvara lui 2008. Aceasta ar putea fi listată la bursă printr-o ofertă publică iniţială pentru a atrage fondurile necesare pentru interconectarea conductelor din aceste state. In cazul in care proiectul se va materializa, vor fi legate intre ele reţele de 27.000 de kilometri lungime. (Daniel Ionaşcu)

Â

INCERTITUDINE. Uniunea Europeană va avea de infruntat noi incertitudini in privinţa alimentării cu petrol şi gaze naturale din Rusia. Potrivit unui studiu al Institutului German pentru Studii Economice din Berlin, incapacitatea Rusiei de a investi in sectorul energetic va aduce noi probleme. De asemenea, subvenţiile foarte mari acordate consumatorilor din Rusia, ca şi competiţia pentru cumpărarea gazelor ruseşti cu noii competitori, cum ar fi China, vor inrăutăţi situaţia pentru europeni. In ritmul actual petrolul rusesc se va termina in 22 de ani, iar gazele in 75 de ani. (Daniel Ionaşcu)

Â

SIGURANŢa.
Sistemul de comunicaţii şi control al traficului pe Autostrada Soarelui (A2), pe tronsonul Bucureşti-Lehliu, a fost pus in funcţiune ieri, valoarea investiţiei fiind de 3,17 milioane lei, fără TVA, a declarat Ludovic Orban, ministrul Transporturilor. De asemenea, de la 1 decembrie autostrada are o reţea de telefoane de urgenţă, sistem de semnalizare prin tabele electronice şi trei panouri de afişaj administrate de un centru de control. (Elena Stan)

Â
IMOBILIAR. Proiectul Upground, dezvoltat in zona Lacul Tei, va aduce pe piaţa bucureşteană 600 de noi apartamente şi două clădiri de birouri. Blocurile vor avea 16 etaje şi vor cuprinde apartamente de două, trei, patru camere, precum şi penthouse. Suprafeţele locuinţelor sunt cuprinse intre 97 metri pătraţi şi 400 metri pătraţi. Preţul de vănzare a apartamentelor porneşte de la 1.600 euro/mp, astfel că un apartament de două camere ajunge la 168.000 euro, fără TVA, iar locuinţele de tip penthouse - pănă la 1,2 milioane euro, fără TVA. (Daniela Ivan)

×
Subiecte în articol: economic