x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

05 Noi 2005   •   00:00
E-PROFIL. Astazi, la ora 13:10, la Antena 3, in emisiunea E-Profil, fostul ministru al Finantelor, Mihai Tanasescu, prezinta riscurile bugetului pe 2006, care, daca va fi respins de Parlament, atrage demisia Guvernului Tariceanu. Dinu Patriciu, presedintele Grupului Rompetrol, intervievat de realizatorul emisiunii, colegul nostru Dan Constantin, spune ca nu crede ca va fi un Hodorkovski de Romania. Directorul Institutului de Tehnica de Calcul, dr. ing. Grigore Popescu, semnaleaza deciziile confuze ale administratiei in ceea ce priveste privatizarea institutelor de cercetare.

LIBERALIZARE. Restrictiile privind accesul investitorilor nerezidenti la titlurile de stat vor fi eliminate, prevede un proiect de lege adoptat joi de Guvern. Investitorii nerezidenti vor putea achizitiona titluri de stat de pe piata primara prin dealerii primari. Proiectul elimina prevederea potrivit careia participarea investitorilor nerezidenti pe piata titlurilor de stat este autorizata prin prospectul de emisiune. (F.Z.)

ATRIBUTII. Eximbank va avea un departament propriu de executori fiscali pentru recuperarea unor creante bugetare provenite din credite acordate cu garantii ale statului. Eximbank va putea desfasura si activitati specifice de finantare, cofinantare, refinantare, asigurare, reasigurare si garantare, destinate sa asigure sustinerea dezvoltarii infrastructurii, dezvoltarea regionala sau protectia mediului. (Florina Zainescu)

×
Subiecte în articol: economic