x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Investiţii în infrastructurile turistice din Sulina şi Sarichioi

Investiţii în infrastructurile turistice din Sulina şi Sarichioi

11 Oct 2019   •   15:42
Investiţii în infrastructurile turistice din Sulina şi Sarichioi

Consilierii judeţeni au aprobat, vineri, în timpul unei şedinţe extraordinare, o hotărâre privind dezvoltarea infrastructurii turistice din oraşul Sulina, valoarea totală a investiţiei care urmează să fie realizată fiind de peste 23 de milioane de lei.

Hotărârea adoptată în unanimitate de consilierii judeţeni va sta la baza documentaţiei care va fi înaintată Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est în vederea susţinerii financiare a proiectului prin Programul Operaţional Regional.

Din bugetul total al proiectului "Crearea infrastructurii de agrement în zona turistică Sulina" de 23.287.772,62 lei, 2% din această valoare, respectiv 465.755,46 lei reprezintă cofinanţarea proiectului care va fi asigurată de la bugetul Consiliului Judeţean (CJ).

Investiţia care se va realiza în Sulina va consta în terenuri de sport, spaţii verzi, locuri de acostare pentru ambarcaţiuni şi amenajarea unui teatru în aer liber.

"Dezvoltarea infrastructurii de agrement va permite valorizarea particularităţii geografice a zonei Delta Dunării care atrage anual zeci de mii de turişti. Oraşul Sulina este reprezentat de un ansamblu de obiective culturale conservate", se menţionează în documentaţia hotărârii adoptate de consilierii judeţeni.

În timpul aceleaşi reuniuni, membrii CJ au adoptat şi o hotărâre privind dezvoltarea infrastructurii turistice în comuna Sarichioi. Valoarea totală a proiectului care va fi finanţat prin acelaşi program regional şi care va prevede facilităţi similare celor din oraşul Sulina este de 23.290.515,18 lei. AGERPRES

×