x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Investiţiile, călcâiul lui Ahile al actualei guvernări

Investiţiile, călcâiul lui Ahile al actualei guvernări

de Adrian Stoica    |    01 Noi 2018   •   13:50
Investiţiile, călcâiul lui Ahile al actualei guvernări

Lipsa de preocupare faţă de investiţii din ultimii aproape doi ani de guvernare reprezintă o slăbiciune care afectează încrederea antreprenorilor în economie şi, în acelaşi timp, erodează nivelul de trai al angajaţilor din companiile româneşti, avertizează Romanian Business Leaders (RBL).
În opinia antreprenorilor români, efectele reale vor fi resimţite abia peste doi ani şi, prin urmare, "va fi sacrificat un nou ciclu de guvernare din perspectiva încrederii şi a investiţiilor în viitor". "Lipsa de investiţii ne-a adus într-o situaţie paradoxală, în care creşterea consumului maschează o realitate economică alarmantă. Investiţiile modeste ca pondere în PIB reprezintă un barometru pentru viitorul nivel de trai al cetăţenilor. Ne aşteptăm ca lipsa investiţiilor de acum să fie resimţită abia peste doi ani. Toţi contribuabilii români, nu doar antreprenorii, vor plăti pe termen mediu factura cheltuielilor de personal şi a asistenţei sociale din prezent", a declarat Dragoş Roşca, preşedintele RBL.
Conform RBL, realitatea statistică şi lipsa proiectelor de investiţii din economia reală arată că ultimii doi ani de guvernare sunt rataţi din perspectiva investiţiilor publice, care se situează la 3% din PIB, cel mai scăzut nivel din istoria ţării. În plus, ultima rectificare bugetară din septembrie 2018 a tăiat 41,5 milioane de euro din alocările pentru infrastructura de transport. Antreprenorii reuniţi în cadrul RBL avertizează, de asemenea, că atitudinea autorităţilor de stat este "nerezonabilă şi iraţională" în unele situaţii şi recomandă ca anumite disfuncţionalităţi să fie corectate printr-un dialog bazat pe încredere între antreprenori şi autorităţi.

 

 

×
Subiecte în articol: Investitii