x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul optează pentru asocierea cu un investitor care să finanţeze Cupru Min cu minimum 40-50 milioane euro

Guvernul optează pentru asocierea cu un investitor care să finanţeze Cupru Min cu minimum 40-50 milioane euro

27 Feb 2013   •   19:52
Guvernul optează pentru asocierea cu un investitor care să finanţeze Cupru Min cu minimum 40-50 milioane euro
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Guvernul a aprobat miercuri un memorandum referitor la situaţia Cupru Min şi a optat pentru asocierea cu un investitor care, în funcţie de profilul activităţii, ar urma fie să acorde resurse financiare, fie să furnizeze infrastructură tehnologică, a declarat miercuri ministrul Economiei, Varujan Vosganian, informează agerpres.ro.

"Memorandumul a propus două modalităţi de soluţionare a situaţiei actuale a Cupru Min, care are nevoie de finanţare pentru retehnologizare, pentru autorizările de mediu şi pentru decopertări, ca să-şi mărească zona de exploatare", a precizat Vosganian, după şedinţa de guvern.

Una dintre modalităţile de atragere de investiţii menţionate în document ar fi privatizarea iar cea de-a doua - o asociere cu un investitor în vederea producerii şi comercializării minereului de cupru, a detaliat ministrul.

"S-a agreat a doua formulă, din mai multe considerente. Unul dintre considerente este acela că în acest moment Cupru Min este angajat în câteva procese, inclusiv cu fostul câştigător al licitaţiei de privatizare, care nu şi-a onorat obligaţiile - (compania canadiană - n.r.) Roman Copper - şi din acest motiv am preferat a doua variantă, urmând ca acum să căutăm un investitor care să investească în Cupru Min şi care să preia produsul finit la un preţ pe care îl vom conveni", a spus Vosganian.

El a arătat că Ministerul Finanţelor a acceptat ca 50% din profitul operaţional să rămână la Cupru Min, pentru a putea onora obligaţiile iminente de mediu, care se ridică la două milioane de euro.

Ministrul a refuzat să răspundă dacă vreun investitor s-a arătat interesat de o colaborare cu această companie, înainte "de începerea procedurilor oficiale".

Vosganian a afirmat că investitorii ar trebui să acorde o sumă de bani în situaţia în care sunt traderi pe piaţă sau să furnizeze infrastructură tehnologică dacă sunt producători.

"Sumele de bani vor fi folosite pentru modernizarea utilajelor, pentru onorarea obligaţiilor de mediu şi pentru continuarea decopertărilor. Nu se pune problema în această fază, funcţie de mandatul primit de la Guvern, de înstrăinare a unor acţiuni ale Cupru Min, ci doar de o asociere pe o activitate specifică. Investitorul oferă resurse financiare. Cupru Min în schimb achită cu produsul finit. Preţul la care se va tranzacţiona produsul finit va fi corelat cu evoluţia preţurilor pe pieţele bursiere internaţionale, ştiut fiind faptul că acest produs - cuprul - este produs fungibil", a mai spus el.

Întrebat dacă există un termen limită pentru identificarea unui investitor, Vosganian a răspuns că îşi propune ca acest lucru să se întâmple până la jumătatea anului.

Ordinul de mărime minim la care se aşteaptă Ministerul Economiei şi care să justifice eficienţa acestei acţiuni - cooperarea cu un investitor - ar fi de 40-50 de milioane de euro. 

×
Subiecte în articol: cuprumin varujan vosganian