x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Irlanda, o insulă de 800 de miliarde de euro

Irlanda, o insulă de 800 de miliarde de euro

25 Noi 2010   •   20:08

Din aceasta, 421% o reprezintă sectorul financiar, potrivit unui raport al McKinsey, citat de Daily Finance. Cifra exactă este un mister deoarece nicio autoritate din BCE, Germania, Irlanda sau băncile în cauză nu a dat vreo cifră. Dar cum s-ar face această expunere? Păi, simplu. Băncile irlandeze care au dat credite cu nemiluita nu au avut banii lor, ci i-au împrumutat de la vecinii europeni. New York Times scrie că mulţi se întreabă acum dacă nu e tot o salvare pe uşa din dos a băncilor, aşa cum a fost în cazul Greciei. Potrivit datelor de la Bank for International Settlements, supranumită Banca Băncilor Centrale, Irlanda era datoare cu 139 miliarde de dolari băncilor germane şI cu 132 miliarde de dolari celor britanice la finele lui iunie. Dintre băncile britanice, RBS a raportat recent o expunere de 85,6 miliarde de dolari, în vreme ce Lloyds are active de 43 de miliarde de dolari. Dacă băncile irlandeze ar intra în faliment, asta ar costa Marea Britanie 7% din produsul său intern brut. Exporturile de bunuri şI servicii britanice în Irlanda aconteaza 26%, mai mult decât cele către China, Rusia, Brazilia şI India combinat.

Miercuri s-a mai anunţat că autorităţile vor naţionaliza şi la Bank of Ireland, unde anterior deţinea 36%, potrivit MarketWatch. Acţiunile acesteia au scăzut pe bursă cu 44% de la începutul aceste săptămâni, în vreme ce titlurile Allied Irish Banks au scăzut cu 39% în acelaşi interval. Scăderile masive au venit după comentariile oficialilor guvernamentali şI ai băncii centrale care au spus că băncile vor trebui să îşi mărească capitalul la 12%, comparativ cu minimul de 8%. Analiştii au calculat că asta înseamnă o infuzie de 3,2 miliarde de euro la Bank of Ireland, ceea ce înseamnă că guvernul va ajunge să deţină 79% din bancă. În urmă cu o săptămână, guvernul irlandez a avut de furcă cu un alt grup bancar, Allied Irish Banks. The Guardian nota că problemele cu care se acestuia au schilodit poziţia Irlandei în faţa FMI şI UE. Allied Irish Banks  avertiza în a doua jumătate a săptămânii trecute că putea pierde lichidităţi de 13 miliarde de euro din cauza retragerilor de depozite efectuate de clienţi îngrijoraţi. Banca a înghiţit până acum 29,3 miliarde de euro dar salvarea sa ar putea ajunge să coste 34 miliarde de euro. Acţiunile ambelor bănci au scăzut cu 70% în acest an şI se tranzacţionează la niveluri de circa 50 de ori mai mici decât în timpul boom-ului imobiliar din 2006 şI 2007. Până acum, Guvernul naţionalizase trei bănci şI preluase acţiuni importante la încă două.

×
Subiecte în articol: Irlanda