x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Isărescu: Nu agreăm deprecierea

Isărescu: Nu agreăm deprecierea

de Adrian Stoica    |    04 Oct 2019   •   10:06
Isărescu: Nu agreăm deprecierea

Dinamica importurilor a mai slăbit, astfel că au apărut semnale ale unei uşoare ameliorări în ce priveşte balanţa comercială, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea celor mai recente măsuri adoptate de instituţie.

„Nu agreăm o depreciere a cursului”, a precizat guvernatorul. „Ajustările trebuie să vină pe partea fiscală, dar nici eu şi nici membrii Consiliului de administraţie al BNR nu suntem visători”, a mai spus Isărescu,

Conducerea băncii centrale a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an.

De asemenea, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit a fost menţinută la 1,50% pe an, iar rata dobânzii aferente facilității de creditare la 3,50% pe an.

Tărăboiul acesta, legat de deprecierea cursului, e mai rău decât o exagerare. E vorba de o apreciere a dolarului și o depreciere a euro, în contextul unui război comercial și valutar. Ne preocupă, dar nu avem noi ce face ca să influențăm cursul euro față de dolar.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

 

×
Subiecte în articol: Mugur Isărescu