x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Joaca de-a fiscalitatea alungă investitorii

Joaca de-a fiscalitatea alungă investitorii

de Daniela Ivan    |    18 Oct 2017   •   15:13
Joaca de-a fiscalitatea alungă investitorii

Ministerul de Finanţe lucrează din nou la o altă formulă pentru plata defalcată a TVA, după ce premierul Mihai Tudose a anunțat că split TVA va fi obligatorie doar pentru firmele aflate în insolvență sau faliment sau pentru cele care au înregistrat întârzieri la plata TVA. Însă oamenii de afaceri vor ca măsura să fie eliminată. Ei spun că aruncarea pe piaţă a unor idei insuficient gândite produce instabilitate printre investitorii străini.

Comisia de buget din Senat a amânat discuţiile referitoare la acest subiect așteptând ca Finanțele să decidă ce schimbări va propune. "Încă mai sunt analize la nivelul Guvernului pentru a găsi o formulă mai bună. M-au rugat și colegii de la Finanțe să mai amânăm", a anunţat Eugen Teodorovici, președintele comisiei. Ordonanța privind introducerea plății defalcate a TVA a fost retrimisă marți de către plenul Senatului la Comisia de buget, care avea termen o săptămână, deci până astăzi, să vină cu un nou raport. Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, urmând ca for decizional să fie Camera Deputaților.

Investitorii sunt supăraţi

Măsuri ca split TVA generalizat sau impozitul pe cifra de afaceri, deşi au fost relativizate şi retrase, produc pagube în economie, iar sentimentul de frică şi lipsa de predictibilitate rămân, a declarat Dragoş Anastasiu, preşedintele AHK România - Camera de Comerţ şi Industrie Româno - Germană. “Aş vrea să înţelegem cu toţii că simplul fapt că se discută în forma în care se discută aceste idei, relativ puţin pregătite, şi cu toate că ele dispar generează pagube care rămân, pentru că sentimentul de frică, de lipsă de predictibilitate rămâne în întreaga economie românească şi în industria auto, în special”, a spus Anastasiu. El a precizart că vorbeşte în numele industriei auto din România, dominată de investitorii germani, care generează 13% din Produsul Intern Brut al României.

Şi vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Dan Mureşan, atrage atenţia asupra faptului că aplicarea soluţiei de plată a TVA-ului într-un cont dedicat, a aşa-numitului Split TVA, va genera pentru IMM-uri o serie de costuri suplimentare, care ar putea să le afecteze funcţionarea.

În România sunt 850.000 de firme, din care 400.000 sunt plătitoare de TVA, iar dintre acestea 50.000 sunt contribuabili mari şi mijlocii, iar restul sunt firme mici şi mijlocii, care se conformează la plata TVA-ului

Măsura trebuie eliminată

Aplicarea obligatorie a plăţii defalcate a TVA trebuie eliminată, fiind vorba despre un sistem care este departe de a fi perfect, atrag atenţia reprezentanţii EY România. Aceştia nu sunt de acord să fie aplicată nici pentru firmele care intră în insolvenţă, în faliment sau care au un istoric fiscal incoerent. “Susţine eliminarea aplicării obligatorii a plăţii defalcate a TVA sau implementarea unor măsuri alternative: amânarea obligativităţii plăţii defalcate a TVA până la 1 ianuarie 2019 sau aplicarea opţională într-o formă simplificată ", explică Alex Milcev, partener şi lider al Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică, EY România. Acesta a mai precizat că tranzacţiile prin contul de trezorerie necesită prezenţa fizică la sediul acestor instituţii, deoarece funcţionalităţile online nu sunt disponibile.

Firmele mici din mediul rural nu au acces atât de uşor la sistemul bancar sau la un sistem de telecomunicaţii dezvoltat şi nu vor putea implementa defalcarea TVA. Multe firme mici vor prefera să tragă obloanele

×
Subiecte în articol: ministerul de Finanţe