x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Judetele din nord vor sa traga autostrada spre ele

Judetele din nord vor sa traga autostrada spre ele

20 Feb 2004   •   00:00

Autostrada Brasov - Bors, corelata cu autostrada Bucuresti - Brasov, va lega Romania cu centrul si vestul Europei, dar va fi si o legatura directa cu Ucraina.

Aparitia acestui drum va duce la dinamizarea afacerilor in zona, aparitia unor centre comerciale, benzinarii, probabil si unitati de cazare. Nu este de mirare ca judetele din nordul tarii isi disputa intaietatea asupra soselei care va face legatura cu autostrada.

Reprezentantii judetelor Maramures si Satu-Mare se cearta pe unde sa treaca soseaua care face legatura intre autostrada si vama romano-ucraineana de la Halmeu (judetul Satu-Mare). Maramuresenii sunt suparati ca ei nu se vor alege cu nimic. Stefan Szabo, presedintele Consiliului Judetean Satu- Mare, a spus ca omologul sau din Maramures, Alexandru Cozma, i-a propus ca aceasta sosea sa treaca mai intai prin judetul Maramures, in apropiere de municipiul Baia Mare, si abia dupa aceea sa intre pe teritoriul judetului Satu-Mare. Aceasta incercare de a modifica traseul soselei l-a deranjat pe Szabo. "Noi nu putem accepta ca aceasta sosea sa nu treaca prin zonele importante ale judetului nostru si nu vom ceda presiunilor pe care le fac maramuresenii ca sa acceptam varianta lor", a declarat presedintele Consiliului Judetean Satu-Mare.

Traseul nu e negociabil
Proiectul autostrazii prevede si construirea unei sosele care sa faca legatura intre autostrada propriu-zisa si Ucraina, care are o lungime de 70-80 de kilometri si ar trebui sa traverseze judetul Satu-Mare. Surse din Ministerul Transporturilor sustin ca traseul pe unde va trece viitoare autostrada, precum si aceasta bretea nu sunt negociabile. "Proiectul este gata, iar drumul tine cont de conditiile de trafic, precum si de cele geografice", a declarat un director din Ministerul Transporturilor.

Constructia autostrazii va incepe in judetele Bihor si Cluj, pe tronsoanele Suplacu de Barcau - Bors si Campia Turzii - Cluj Vest, cu o lungime totala de 118 kilometri.

Traseul autostrazii

Autostrada Brasov - Targu- Mures - Cluj - Oradea are o lungime de 415 km si trece prin sase judete: - Brasov: L = 80 km, cuprins intre Cristian si Soars;
- Sibiu: L = 18 Km, cuprins intre Soars si Hoghilag;
- Mures: L = 93 km, cuprins intre localitatile Hoghilag si Hadareni;
- Cluj: L = 85 km, cuprins intre Hadareni si Topa Mica;
- Salaj: L = 82 km, cuprins intre localitatile Topa Mica si Suplacu de Barcau;
- Bihor: L = 57 km, cuprins intre localitatile Suplacu de Barcau si granita cu Ungaria.
IOHANNA ONACA

×
Subiecte în articol: economic autostradă