x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie La ROMATSA, salariile înghit 70% din cheltuieli

La ROMATSA, salariile înghit 70% din cheltuieli

de Adrian Stoica    |    24 Oct 2019   •   11:15
La ROMATSA, salariile înghit 70% din cheltuieli
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU

Angajaţii Regiei Autonome Administraţia Română a Serviciilor de Navigaţie Aeriană- ROMATSA au printre cele mai mari salarii din ţară, deşi indicatorii de performanţă nu arată prea bine. În perioada 2013-2017, ROMATSA a înregistrat cele mai mari costuri cu furnizarea serviciilor de navigaţie aeriană per oră de zbor comparativ cu prestatorii de servicii de navigaţie aeriană din Bulgaria, Polonia şi Ungaria, dar şi comparativ cu media la nivel european. Costurile de personal deţin ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor, ele fiind de circa 70% la nivelul anului 2017.

 

ROMATSA a înregistrat în perioada 2013-2017 cele mai mari costuri cu salariile controlorilor de trafic aerian per oră de zbor compozită, iar începând cu anul 2016, ca urmare a creşterii semnificative a costurilor de personal, acest indicator a depăşit chiar şi media la nivel european, relevă un raport de audit întocmit de Curtea de Conturi. Astfel, nivelul indicatorilor privind eficienţa costurilor şi productivitatea ROMATSA s-au situat sub nivelul realizat de unităţile similar din Bulgaria, Polonia şi Ungaria. Regia a înregistrat cea mai scăzută productivitate orară în perioada 2013-2017, ea fiind sub media calculată la nivel european şi aceasta în condiţiile în care România are cel mai mare număr de controlori de trafic aerian pentru zona de rută. De asemenea, comparativ cu omologii din Bulgaria, Polonia şi Ungaria, ROMATSA se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul de ore de zbor controlate într-o oră de lucru, în schimb, a înregistrat cele mai mari costuri cu furnizarea serviciilor de navigaţie aeriană per ora de zbor compozită, depăşind media la nivel european.

 

 

Pierderea din activitatea de exploatare

Situaţia financiară a ROMATSA a evoluat nefavorabil încă din anul 2015, când a fost înregistrată pierdere din exploatare ca urmare a constituirii provizioanelor pentru ajustare la trafic şi inflaţie, generate de deviaţiile faţă de ţintele stabilite prin planul de performanţă. Această tendinţă nefavorabilă s-a menţinut şi în perioada 2016-2017, unul din factorii determinanţi fiind creşterea cheltuielilor totale peste nivelul determinat prin planul de performanţă, în special a cheltuielilor de personal şi a cheltuielilor excepţionale (suplimentări de provizion pentru beneficii angajaţi), notează inspectorii Curţii de Conturi.

 

Majorări salariale fără număr

Costurile de personal deţin ponderea cea mai mare în totalul costurilor realizate: 76,48% din totalul costurilor realizate în anul 2015, 70,05% în anul 2016, respectiv 68,96% în anul 2017. Raportul Curţii notează însă că aceste procente se majorează dacă sunt luate în calcul şi sumele aferente provizioanelor pentru beneficiile salariaţilor (pensii şi jubiliare). Planul de performanţă al regiei pentru perioada 2015-2019 a avut în vedere o creştere medie anuală a costurilor de personal de aproximativ 2,90% în raport cu costurile de personal ale anului 2014 , dar în perioada 2015-2017 creşterile anuale au reuşit să depăşească creşterea medie prognozată. Comparativ cu 2014, în 2017 cheltuielile de personal crescuseră cu 27%, iar pentru anul 2019, bugetul regiei prevede o creştere salarială cu 7%, în condiţiile în care estimează un profit net de patru ori mai mic în acest an, de 12,88 mil. lei.

 

În perioada 2013-2017, ROMATSA a înregistrat un grad de realizare a investițiilor de sub 40% din valoarea programată, cel mai ridicat nivel de 39,42% fiind înregistrat în anul 2014.

 

Schemă de personal supradimensionată

Raportul reţine şi necorelarea dintre volumul traficului şi volumul resurselor umane utilizate la nivelul subunităţilor regiei. În timp ce la Timişoara un salariat a asigurat servicii de navigaţie aeriană în anul 2017 pentru un număr de 351,4 mişcări, la Tg. Mureş un salariat a furnizat servicii pentru numai 20,5 mişcări/an, iar la Tulcea pentru 14,5 mişcări/an. Așa se face că în anul 2017 la aeroporturile regionale au fost asigurate servicii de navigaţie aeriană pentru un număr de 47 mii mişcări cu 443 salariaţi, rezultând o productivitate medie de 106,76 mişcări/salariat/an, în timp ce la activitatea de rută 851 salariaţi au asigurat furnizarea serviciilor de navigaţie aeriană pentru un număr de 673 mii mişcări, rezultând o productivitate medie de 790 mişcări/salariat/an. În acest context, în opinia echipei de audit o analiză detaliată şi riguroasă cu privire la necesarul de personal şi modul de repartizare a resurselor umane între subunităţile regiei, precum şi dimensionarea optimă a programului de lucru, ar putea constitui soluţii pentru diminuarea cheltuielilor de personal, în scopul reducerii deficitului obţinut din activitatea de terminal nereglementat.

 

Date financiare ROMATSA

 

Cont 2013 2014 2015 2016 2017 2018

Profit/pierdere   17.902.129         41.867.120         792.847     -53.835.823       -129.074.877      52.214.113

 

Câştigul mediu lunar la ROMATSA (lei)

2013 245.870

2014 263.170

2015 285.730

2016 305.440

2017 341.060

 

Provizioanele pentru beneficii speciale, plus 172,82%

Creşterea costurilor totale de la 61,413 milioane de lei lei în anul 2015 la 74,251 milioane de lei în anul 2017, respectiv cu 20,90%, a fost generată în principal de creşterea costurilor de personal cu suma de 5,343 milioane de lei (12,84%) în anul 2015, 6,736 milioane de lei (15,71%) în anul 2016 şi de 7,134 milioane de lei (16,19%) în anul 2017. Pe de altă parte, la această explozie a cheltuielilor a mai contribuit şi creşterea sumelor aferente provizioanelor pentru beneficiile acordate angajaţilor (pensie şi jubiliare) de la 2, 086 milioane de lei în anul 2015 la 5,691 milioane de lei în anul 2017, respectiv o creştere de 172,82%.

×
Subiecte în articol: romatsa