x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

LE MONDE / Daniel Cohen: 2009 şi 2010 vor fi doi ani negri

0
Autor: Luiza Moldovan Razvan Barbulescu 20 Noi 2008 - 00:00

"Nimeni nu-şi imagina că situaţia era într-atât de gravă, încât paraliticul să-l conducă pe orb”, declara pentru Le Monde economistul Daniel Cohen, comentând răscumpărarea, pe 16 martie, a Băncii Bear Sterns de către JP Morgan. Vestea a provocat o prăbuşire masivă a dolarului faţă de euro şi a produs panică printre investitori.



Daniel Cohen, profesor de economie la şcoala Superioară Normală, autorul volumului "Trei lecţii despre societatea post-industrială” şi editorialist asociat la Le Monde, anunţa chiar o accelerare a procesului: castelul acesta din cărţi de joc stă să se prăbuşească. Băncile nu mai au încredere în ele însele. La sfidare se răspunde cu sfidare iar sistemul financiar se înscrie într-un cerc vicios”. Făcea, atunci, apel la "depăşirea barierelor intelectuale” şi la intervenţia statului.

Astăzi, Statele Unite şi Marea Britanie naţionalizează băncile şi garantează economiile oamenilor pentru a evita repetarea unui scenariu asemănător cu cel din 1929. Bariera intelectuală - dogma "mâinii invizibile” şi a calităţii de autoreglare a capitalismului, lichidarea statului şi lăsarea liberă a pieţelor financiare – a căzut cu zgomot. Perioada liberalismului fără limite, deschisă de Margaret Thatcher şi Ronald Reagan, a capitalismului financiar dereglat şi a "băieţilor de aur” jucându-se cu titluri dubioase şi cu banii altora pare revolută. Cum am ajuns la o asemenea înfrângere a marilor criterii capitaliste, la milioanele de şomeri şi la consecinţele politice dezastruoase – ascensiunea extremei stângi şi a fascismului? Cum am uitat lecţiile lui John Maynard Keynes, Hyman Minsky sau James K. Galbraith privind instabilitatea financiară? Cum am ajuns să ignorăm rolul decisiv al politicii "Statului-providenţial” în aceste perioade dificile? Trebuie să vorbim despre "revizionism”, după cum sugera Daniel Cohen? Redăm în continuare ample fragmente din interviul acordat de Daniel Cohen cotidianului Le Monde(titlul ne aparţine).

  • Încă din anii 1980, am făcut cunoştinţă cu primii eroi de pe Wall Street, în persoana aşa-numiţilor <golden-boys> sau <yuppies>, reabilitaţi de crahul financiar din 1987. Să-nţelegem că această derivă a capitalismului financiar nu datează de ieri - de azi?
Daniel Cohen: Anii 1980 au văzut sfârşitul a ceea ce se numeşte "capitalism managerial”, care e capitalismul industrial, aşa cum a ieşit el din buna tradiţie "fordistă”. Era o epocă în care oamenii aveau toată viaţa acelaşi loc de muncă, profitând de avantaje sociale în consecinţă. Capitalismul a luat avânt după război, în anii 1950 – 1960. El prelungea revoluţia industrială a anilor 1920, o epocă în care marii căpitani ai industriei îi înlocuiau pe patronii ieşiţi din capitalismul familial al secolului al XIX-lea. În urma crizei din 1929, care a ruinat milioane de întreprinderi, a fabricat milioane de şomeri şi a distrus Bursa. În timpul perioadei postbelice, aproape că nu-şi mai dădea avizul pentru gestiunea firmelor, lăsând teren deschis pentru "manageri”. Această speculaţie a fost desconsiderată.

  • În 1924, Erich von Stroheim face filmul "Lacomii”, o capodoperă ce tratează consecinţele sociale ale cupidităţii. În 1987, traderii Michael Milken şi Ivan Boesky îl inspirau pe Oliver Stone în declaraţii cel puţin ciudate: "Greed is good” (Lăcomia e bună). Chiar înainte să fie condamnaţi la închisoare. Nu ne învăţăm minte niciodată?
Mulţi dintre cei din zilele noastre instrumentează procesul capitalismului financiar contemporan din perspectiva capitalismului industrial, adesea interpretat ca un capitalism social. Să încercăm să descurcăm acest lucru. Punctul de plecare sunt anii 1980 şi dereglarea pieţei financiare. Această revoluţie financiară, pusă la punct de Margaret Thatcher şi Ronald Reagan, deschide pe Wall Street un nou câmp de acţiune: demantelarea vechilor conglomerate şi punerea pe liber a întreprinderilor celor mai puţin rentabile. E sfârşitul capitalismului managerial. În acelaşi timp, prăbuşirea blocului sovietic în 1989, pregăteşte mondializarea. Este începutul crizei actuale.

  • Cum s-a ajuns la respingerea ideii de Stat-providenţă, la decredibilizarea lui John M. Keynes, tot acest sistem inventat pentru a împiedica o nouă criză de tip 1929, şi care a construit acele frumoase zile ale anilor 1950 -1960?
Cu Reagan şi Thatcher, se trece de la aşa-numita "ambianţă intelectuală” la o alta. După război, ţările industrializate sunt marcate în mod profund de un mod de funcţionare care se poate rezuma prin trilogia: keyanism, fordism şi Stat-providenţă. Pentru Keynes, care a avut o influenţă majoră asupra guvernelor anglo-saxone după cel de-al doilea RM, politica economică, politica monetară şi politica bugetară pot regla ciclurile economice susţinând consumismul şi cererea, deci producţia. Se tinde, prin urmare, la un echilibru dat de forţa de muncă. Acest echilibru, explică el în "Teoria generală a forţei de muncă, a interesului şi a monedei” (1936), n-a fost niciodată atins de jocurile de piaţă. Acest lucru nu-l împiedică să apere spiritul de iniţiativă, piaţa, dar trebuia, din perspectiva lui, să fie reglate de politicile macroenomice potrivite. Fordismul, marea întreprindere capitalistă, propune întăietatea destinului muncitorilor faţă de cea al firmei. Omul îşi face o carieră, îşi găseşte un loc într-un aparat de producţie, profită de avantaje sociale. Statul-providenţă completează şi corijează acest proces. El lansează proiecte de anvergură, intervine în producţie prin întreprinderile de stat, etc. În acelaşi timp, el generalizează ajutorul social. În anii 1950 – 1960 securitatea socială îi protejează pe toţi cei care nu sunt angrenaţi în procesul de producţie, persoanele în vârstă, femeile aflate în concediul post-natal, pe şomeri, consideraţi ca fiind puţin numeroşi. Acest tip de sistem dispare în anii 1980.

  • Acum, în aceste zile de criză, stăm faţă în faţă cu o reală nostalgie a Statului-providenţă. În plus, nu mai suntem în situaţia forţei de muncă masiv angajate, a consumismului şi a productivităţii înfloritoare a glorioşilor ani ’30.
Am trăit, cu siguranţă, bine, între 1950 şi 1960, chiar dacă sistemul nu funcţiona ca uns. În spatele politicii economice keynesiene, există întreprinderea foarte bine organizată, care structurează toată societatea, de la muncitorul specializat la inginer.  Nu e totul roz: lucrul non-stop se transformă în lucru "cu firimitura”, ca să folosim expresia sociologului Georges Friedmann. Cu toate astea, uzina îi dădea clasei muncitoare o demnitate a ei, mândră de locul pe care-l ocupă în ansamblul societăţii. În acelaşi timp, Statul-providenţă e foarte diferit în Germania, faţă de Franţa sau Suedia, pentru că se foloseşte de condiţiile specifice de muncă, din fiecare ţară. Acest sistem îşi va cunoaşte limitele în anii 1970 cu ceea ce s-a numit "stagflation”, adică creşterea simultană a şomajului şi a inflaţiei, după primul şoc petrolier. În schema lui Keynes, avem de-a face fie cu şomajul (ceea ce impunea preţuri mici şi suportabile), fie cu forţa de muncă angajată la scară mare (ceea ce presupunea un risc mărit de inflaţie). Asta se numeşte curba lui Phillips. Acest sistem cunoaşte o disfuncţie în anii 1970. Nu asistăm la un deficit de consumism, ci la un şoc negativ al productivităţii întreprinderilor, al solvabilităţii lor. Iată cum sistemul keynesian se decredibilizează din cauză că nu produce reţete fiabile, în fix acel moment.

  • Era epoca politicilor de relansare prea puţin valide. Dar cum se explică ascensiunea capitalismului financiar?
Toate guvernele (printre care şi cel al lui Mitterand) au încercat să relanseze consumismul după preceptele keynesiene. Aceste politci au eşuat toate. În acelaşi timp, sarcina Statului-providenţă creşte odată cu şomajul, intră în derivă şi face obiectul unor rigori draconice. În privinţa organizării "fordiste” a muncii, cu toate planurile ei de carieră, cu politica sa socială, cu sindicatele sale, nu aduce câştig de producţie. Această repunere în discuţie a planurilor de producţie a întreprinderilor duce direct la Reagan şi la Thatcher, adică la demantelarea organizării muncii şi a sindicatelor, la explozia organizaţiilor manageriale şi la preluarea controlului întreprinderilor de către Bursă. E o ruptură esenţială. În câţiva ani, managerii, care erau salariaţi ca oricare alţii, au ieşit din condiţiile salariale, dacă ne gândim la destinele lor indexate la Bursă. Revoluţia financiară atunci a început. Ea dă putere acţionarilor, indexează la Bursă remuneraţia patronilor, ceea ce explică şi explozia salariilor lor. Ei vor să se circumscrie imperativelor Bursei, din care au devenit o parte importantă.

  • E, de asemenea, o epocă în care economişti ca Friedrich Hayek, Milton Friedman, Şcoala de la Chicago îşi impun punctele lor de vedere în privinţa politicii. Ei relansează elogiul "mâinii invizibile”, atât de prezent în anii 1929.
Într-adevăr, în anii 1980, politicile şi economiile înlocuiesc o contra-paradigmă pe care specialiştii au denumit-o "neomonetarism”. Ei iau inactivitatea staytului ca principiu de reglare şi denunţă Statul-providenţă ca fiind vinovat pentru toate greşelile şi pentru pierderea competitivităţii de pe piaţa muncii. Piaţa dereglată e ilustrată ca infailibilă, şomajul – ca pe ceva natural, inflaţia – ca pe un fenomen pur monetar. Acest "fundamentalism al pieţei” a fost foarte criticat de către Joseph Stiglitz, câştigător al premiului Nobel pentru economie în 2001. O întrebare se impune: de ce, în pofida crizelor recurente, această epocă a durat atât de mult timp?

  • De la primul crah din 1987, am asistat la o creştere a numărului de crize. Par cronice aceste crize.
Am constatat că la fiecare deceniu a avut loc câte o criză. După crahul din 1987, economiile şi împrumuturile au devenit falite. Ele au fost salvate de către Bush-senior cu un plan care părea valid la acea vreme. A urmat sfârşitul anilor 1990, când a explodat fenomenul internetului. Şi acum criza imobiliară e pe cale să degenereze într-o criză financiară şi economică generală. Studii comparative ale crizelor financiare au arătat că sunt într-o continuă accelerare, încă din 1973 şi sunt chiar comparabile cu cele din secolul XIX.

  • Capitalismul mondial de astăzi, mai ales cel de sorginte asiatică, suportă contraloviturile dereglărilor actuale. Cum a devenit această criză mondială?
Această criză actuală constituie o formă de pervertire a sistemului financiar, o excrescenţă periculoasă şi inutilă. Ar fi trebuit să ne pună pe gânduri chiar primul crah al Bursei, cel din 1987. Dar s-a produs exact inversul, odată cu sosirea lui Alan Greenspan la direcţia pentru Rezerva Federală Americană. Sub ocârmuirea sa, vor avea să alterneze atât binele, cât şi răul. El a autorizat banii facili, a liberalizat lichidităţile considerabile care au favorizat operaţiuni financiare de risc crescut. Finanţarea pieţei avea să fabrice o nouă intermediere financiară, totalmente scutită de reguli care apăsau asupra sistemului financiar clasic. Avea să apară un al doilea strat de intermediere financiară, în favoarea ambianţei intelectuale a dereglării pe care a dorit-o reagan, înmormântat de către Alan Greenspan. Acest ald oilea strat avea să dubleze circuitul bancar tradiţional. Este ceea ce se numeşte "shadow banking system”. El "cântăreşte” 10 000 de miliarde de dolari, în timp ce sistemul bancar clasic, deparazitat de reglemntări şi reguli prudenţiale ce se aplicau depozitelor bancare, nu a fost prins în nici un sistem de reglare. Vorbim aici de băncile de investiţii care se finanţează cu bani de pe piaţă şi care s-au antrenat în operaţiuni de piaţă. Acestea sunt companiile de asigurare.
Luaţi de pildă AIG, American International Group: în calitate de companie de asigurări, ea nu a fost supusă unei vigilenţe asemănătoare cu cea la care sunt supuse băncile de depozite. Ea a putut să creeze un departament AIG Finances, care a devenit primul operator al ceea ce se numeşte <default swaps>, ceea ce garantează un creanţier împotriva riscurilor de faliment al debitorului. Băncile comerciale joacă şi ele acest joc, dezvoltând servicii financiare dezvoltate în afara bilanţurilor lor, în structuri ad-hoc care cumpără bucuros credite cu risc. Acest lucru s-a întâmplat în modul cel mai legal posibil, profitând de deficienţele legislative sau de legislaţiile prea laxe ale legiuitorului, care ar fi trebuit să-şi dea seama de aceste combinaţii riscante şi să fie mult mai vigilent. Dar legiuitorul nu face acest lucru. De ce? Fără îndoială, pentru că era convins de capacitatea de autoreglare a operaţiunilor financiare, teoretizată mai sus. Dacă nu ar fi fost convins de acest lucru, legiuitorul ar fi trebuit să deschidă cărţile de conturi.


  • În apărarea sa Alan Greenspan spune că de fapt America vroia să trăiască pe credit, că era o "opţiune de viaţă”, o libertate fundamentală…
Greenspan făcea o pledoarie pro domo. Responsabilă pentru secvenţa care a dus la criză a fost politica excesiv de liberală a taxelor în interesul creditului, dusă de Rezerva Federală. Toţi macroeconomiştii au fost de acord cu acest punct de vedere. După criza de la 11 septembrie, care venea tocmai după ce crăpase imensul balon numit Internet, lui Greenspan i-a fost teamă că suprapunerea celor două evenimente să nu provoace recesiune. A dus deci o politică foarte lejeră, laxă, a taxelor foarte scăzute în raport cu normele necesare. Astfel că el a accelerat procesul exploziv. Americanii au continuat să cheltuiască şi să consume ca şi cum erau la fel de bogaţi ca înainte. Ei au rezistat exploziei inegalităţii veniturilor mulţumită creditelor. Ei gândeau astfel : "Eu nu câştig cât un băiat de pe Wall Street, dar vreau să-mi cumpăr aceeaşi maşină, acelaşi televizor cu ecran mare ultimul răgnet etc…”. Toate pe credit. Lucrurile s-au amplificat atunci când Greenspan a autorizat această politică care a întreţinut boom-ul  imobiliar…Se poate deci vorbi de o gravă eroare de politică economică. Această inconştienţă va fi desigur sancţionată. De pildă, în Statele Unite inegalitatea veniturilor a devenit de-a dreptul extravagantă.

  • Într-un interviu, Dominique Strauss-Kahn demonstrează că veniturile uriaşe au alimentat sistemul.
 Inima sistemului. Financial Times citează un studiu în care sunt calculate salariile conducătorilor instituţiilor financiare internaţionale pe ultimii trei ani. E vorba de o sumă uraiaşă, aproape 100 de miliarde dolari. La 1000 de miliarde pierderi. Este rezultatul unui mecanism descris excelent de Paul Krugman, profesor la Princeton şi cronicar la New York Times, pe care l-a numit "mecanism panglossian”, de la Pangloss, eroul lui Voltaire, care credea că locuieşte în cea mai "bună dintre lumile posibile”. În momentul în care comercianţii şi bancherii se îmbogăţesc pe banii altora, fără să-şi pună pe masă banii proprii, se apelează la credite şi, ca o consecinţă, un mecanism pervers se pune în mişcare. Dacă aceste credite generează beneficii, ele se împart cu investitorul care a  finanţat – căruia i se va înapoia datoria. Dacă investitorul nu se supune unor reglementări care să-l oblige să aducă propriul capital, el nu va vedea decât cea mai bună dintre lumile posibile: mecanismul panglossian. În mod logic, el ignoră riscul, pentru că principiul de remunerare este asimetric. Speculatorul ignoră pierderea, deoarece, dacă el câştigă, câştigă tot, dacă pierde, îşi pierde eventual cariera, dar pierderea sa nu va fi niciodată proporţională cu volumul pierderilor pe care le suportă alţii din cauza lor.  Este motivul pentru care, astăzi, constatând că nu poţi corija răul după ce s-a petrecut, trebuie instituite reguli înainte de a se produce.

  • Conducătorii ţărilor din America de Sud, ca Lula da Silva în Brazilia, au criticat dur "laxismul” guvernului american, ei reclamând o reglare mondială a capitalismului financiar. Ne îndreptăm către aşa ceva?
Toată lumea a început să vorbească de "reglare”. Prima greşeală ce trebuie evitată este de a crede că după această criză capitalismul se va "moraliza” singur. Însă oamenii vor persevera în felul lor de a fi, de a se comporta. Cum spunea Spinoza, mai bine contăm pe legi decât pe improbabila evoluţie a naturii umane, pentru a regla destinul naţiunilor. E nevoie deci, în mod imperativ, de noi legi financiare. Noi întâlnim azi două atitudini de-a dreptul naive. Una de dreapta, care refuză să-şi măture în faţa uşii, zice: "...capitalismul se va moraliza de la sine”. Una de stânga, care deja trâmbiţează: "Este lovitura fatală dată capitalismului”. Însă capitalismul, mondializarea pieţei va continua. Nimeni nu-i va opri pe indieni şi chinezi să-şi vândă produsele pe piaţa internaţională. După cum noutăţile tehnologice vor permite oricui să-şi externalizeze serviciile în India şi China. Această cursă a capitalismului contemporan nu va fi schimbată de criza financiară. Euforia ideologică a aşa zis-ului laisser-faire şi a dispreţului săracilor va primi cu siguranţă un glonţ în aripă. Cât despre chestiunea reglementării, ea se întâmplă deja. Aşadar, cine va face legile de mâine ? Statele Unite sunt decise, cred, să facă ordine pe pieţele financiare, inclusiv în privinţa exceselor privind  inegalităţile. În Europa, deasemenea, unde dintr-o lovitură au fost naţionalizate băncile aflate în dificultate, fără ca, iată, Comisia Europeană să strige, cum ar fi trebuit: " Aşteptaţi! N-aveţi dreptul să naţionalizaţi!”.

  • Economia reală va suferi desigur o contralovitură a acestei crize financiare. Ce scenariu aveţi în vedere?
Asistăm la o micşorare a creditelor. Băncile, prizonierele propriilor pierderi sau pur şi simplu de teamă, vor reduce amploarea creditelor. Recesiunea actuală nu e legată (încă) de criza financiară, ci de creşterea preţului la materii prime şi a puseului inflaţionist ce a urmat.  De fapt, criza a început să muşte cu adevărat abia din vară. Victimele reducerii creditului vor fi gospodăriile populaţiei şi întreprinderile. Primele, în special din cauza creditului imobiliar. Dacă efectul vaselor comunicante se va resimţi rapid, acest lucru poate fi un semn de sănătate, pentru că preţurile vor scădea atunci când vor deveni extravagante. Dar situaţia va fi ambiguă pentru populaţie. Întreprinderile, de cealalată parte, vor trebui să urmărească foarte atent dificultăţile de finanţare, care se vor resimţi rapid şi le vor domoli dinamismul. Creditul " de criză” va lovi un corp sănătos, dar se pune întrebarea: cât timp va dura asta?  Va fi de lungă durată, ca în Japonia, adică mai bine de zece ani? Ezitările se traduc în actualul dans al burselor. Ceea ce mi se pare sigur e că noi intrăm în 2009, şi fără îndoială în 2010, în bernă, vom avea doi ani negri.

   

Citeşte mai multe despre:   economic,   anii,   lucru,   criza,   financiare,   băncile,   financiar,   financiara,   capitalismului

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Fuziunea EximBank cu Banca Românească încă nu a fost aprobată de Ministerul Finanţelor

Fuziunea EximBank cu Banca Românească încă nu a fost aprobată de Ministerul Finanţelor
Fuziunea dintre EximBank şi Banca Românească nu a fost încă aprobată de Ministerul Finanţelor Publice, a declarat marţi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, menţionând că este dificil de făcut fiind nevoie...

Cîțu: Riscul ca România să sufere de pe urma unei crize globale este aproape de zero

Cîțu: Riscul ca România să sufere de pe urma unei crize globale este aproape de zero
Riscul ca România să sufere de pe urma unei crize globale este aproape de zero, pentru că am construit un buget conservator, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. "Riscul ca România să sufere...

Ce cumpără George Soros cu un miliard de dolari

Ce cumpără George Soros cu un miliard de dolari
Galerie Foto Științele socio-umane sunt „Cenușăreasa” finanțărilor pentru studii universitare și pentru cercetare, tocmai pentru că „nu aduc rezultate palpabile, imediate”, așa cum motivează reprezentanți ai...

România accelerează împrumuturile la costuri duble faţă de vecini

România accelerează împrumuturile la costuri duble faţă de vecini
Galerie Foto Dobânzile la care se împrumută statul român se apropie de jumătatea nivelului de vârf din perioada de criză. Pe parcursul anului trecut, în timpul guvernării Vioricăi Dăncilă, a fost înregistrată o...

România a încheiat anul 2019 cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB

România a încheiat anul 2019 cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB
România a încheiat anul trecut cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB, peste estimarea autorităţilor din luna noiembrie, când s-a efectuat cea de-a doua rectificare de buget, a anunţat marţi, ministrul...

Popririle datornicilor vor fi deblocate mai uşor

Popririle datornicilor vor fi deblocate mai uşor
Popririle de conturi aplicate în prezent de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) se vor simplifica semnificativ, arată un proiect normativ aflat - potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu - pe or...

Loteria Fiscală, calendar 2020

Loteria Fiscală, calendar 2020
Ministerul Finanţelor a definitivat calendarul extragerilor la Loteria Bonurilor Fiscale pe anul 2020 şi a lansat, în acest sens, un proiect normativ spre dezbatere publică. Potrivit proiectului, „extragerile...

Cîţu: Ordonanţa care va obliga ANAF să ridice popririle pe conturi - în şedinţa de guvern de marţi

Cîţu: Ordonanţa care va obliga ANAF să ridice popririle pe conturi - în şedinţa de guvern de marţi
Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a anunţat că marţi, cel mai probabil, va fi adoptat în şedinţa de guvern actul normativ care obligă ANAF să ridice popririle pe conturi. "Ordonanţa care va permite ANAF s...

Finanţele au împrumutat 45 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi

Finanţele au împrumutat 45 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, luni, 45 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 300 milioane de lei, la o dobândă de 4,78% pe an, printr-o emisiune de...

Aurul creşte şi atinge un nou maxim istoric în faţa leului

Aurul creşte şi atinge un nou maxim istoric în faţa leului
Gramul de aur s-a scumpit luni cu 5,5491 de lei (2,57%), până la o cotaţie de 220,9342 lei, de la 215,3851 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare...

Românii sunt pe ultimele locuri în UE la folosirea internetului

Românii sunt pe ultimele locuri în UE la folosirea internetului
87% dintre persoanele cu vârsta între 16 şi 74 de ani din Uniunea Europeană au declarat în 2019 că au folosit Internetul în ultimele trei luni, pe ultimele locuri în UE fiind românii (74%) şi bulgarii (68%),...

Soldul creditului neguvernamental a scăzut cu 0,4% în decembrie 2019

Soldul creditului neguvernamental a scăzut cu 0,4% în decembrie 2019
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în decembrie 2019 cu 0,4% (-0,8% în termeni reali) comparativ cu luna precedentă, până la nivelul de 267,574 miliarde de lei,...

Revolut, evoluție fulminantă pe piața autohtonă. Cât au cheltuit românii cu acest card într-o singură lună

Revolut, evoluție fulminantă pe piața autohtonă. Cât au cheltuit românii cu acest card într-o singură lună
Românii au cheltuit, în decembrie 2019, peste 95 de milioane de euro cu cardul Revolut, de aproape cinci ori mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2018, respectiv 19,2 milioane de euro, informează...

Investiţiile în inovare, tratate de IMM-uri cu total dezinteres

Investiţiile în inovare, tratate de IMM-uri cu total dezinteres
Galerie Foto Pentru sectorul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) din România, cercetarea şi inovaţia sunt neinteresante, în condiţiile în care cele mai multe dintre ele sunt afaceri de subzistenţă, axate pe comerţ....

Vești proaste pentru angajați. Un sfert dintre companii vor îngheța salariile în acest an

Vești proaste pentru angajați. Un sfert dintre companii vor îngheța salariile în acest an
Unul din patru angajatori nu va acorda nicio majorare salarială în acest an, iar 35,5% afirmă că majorările salariale planificate pentru 2020 vor fi de cel mult 5%, arată datele unui sondaj efectuat de o platformă...
Serviciul de email marketing furnizat de