x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Legea privind telemunca, aprobată

Legea privind telemunca, aprobată

01 Mar 2018   •   14:09

Proiectul de lege al Guvernului privind telemunca a primit avizul final al Parlamentului și urmează să fie aplicat. Astfel, un angajat va putea munci și în altă parte decât la sediul unei firme, angajatorii vor avea mai puține responsabilități privind locul de muncă, iar angajatul va avea mai multă flexibilitate. Proiectul de lege privind introducerea unui nou tip de contract de muncă, de tip telemuncă, a fost adoptat anul trecut. Guvernul a stabilit că telemunca, prin care un salariat va avea dreptul să lucreze din altă parte decât la birou, va fi reglată prin contract individual de muncă având normă întreagă sau prin act adițional, angajatorul fiind însă cel care avizează locul respectiv. Amenzile pentru nereguli sunt de până la 10.000 lei.

×
Subiecte în articol: telemunca aprobata