x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Leul, călcat în picioare de un euro ofilit

Leul, călcat în picioare de un euro ofilit

de Daniel Ionaşcu    |    16 Iul 2012   •   17:08
Leul, călcat în picioare de un euro ofilit

Euro si dolarul au crescut fata de leu la un nou maxim istoric din cauza tensiunilor de pe scena politica romaneasca. Concomitent, Fondul Monetar International (FMI) si amanat vizita pana dupa referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu iar agentia de rating Moody's a avertizat ca disputele actuale pot pune in pericol reformele efectuate in ultimii trei ani.

Astfel, leul a ajuns la 4,5571 unitati pentru moneda europeana, dupa ce vineri tranzactiile pe piata interbancara situau cotatia la 4,7 lei. Fata de finele anului trecut leul a scazut cu 5,5% comparativ cu moneda europeana, ea insasi sfartecata de criza bancara din Spania si problemele Italiei. Din decembrie pana acum Romania a schimbat trei guverne iar acum ne aflam in plina campanie electorala. Concomitent, dolarul american s-a plasat la cursul oficial al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) la 3,7399 lei, pierderea fiind de 11,9% din decembrie 2011 pana acum. La fel, in cazul francului elvetian paritatea a ajuns la 3,7944, acesta fiind un nou maxim pentru ultimele zece luni.

Ieri leul a recuperat putin in sesiunea de tranzactii interbancare insa noul minim istoric a survenit dupa ce banca centrala nu mai intervenit asa puternic pentru a limita deprecierea, potrivit Mediafax.

Cand isi va reveni moneda nationala?

Ministrul de Finante Florin Georgescu spune, insa, ca moneda nationala se va aprecia, iar cursul de schimb va reveni sub nivelul de 4,5 lei/euro dupa referendumul privind demiterea presedintelui si clarificarea situatiei de pe scena politica. "Cursul e stabilit de Banca Nationala pe baza tranzactiilor de pe piata. Ne afecteaza direct si afecteaza cetatenii in primul rand, dar si firmele. Consider ca e o evolutie conjuncturala, cursul va veni inapoi, deci se va aprecia, cred eu, pana la un nivel de sub 4,5lei/euro, cam de unde a plecat in momentul respectiv, ca efect al calmarii si clarificarilor de pe scena politica", a spus ministrul.

Pe de alta parte, agentia de evaluare Moody's ne avertizeaza ca incertitudinile ar putea persista pana dupa alegerile din toamna si vor afecta, probabil reformele structurale. "Aceste evenimente au amplificat ingrijorarea din piata ca turbulentele politice ar putea pune in pericol consolidarea fiscala reusita de tara in ultimii trei ani si sunt de factura negativa pentru ratingul de credit al Romaniei", se arata intr-o analiza publicata luni.

Tot ieri, premierul Victor Ponta a anuntat ca delegatia comuna a FMI, Comisiei Europene (CE) si a Bancii Mondiale vor veni dupa referendumul din 29 iulie. Anterior, aceasta avea programata inceperea vizitei pe 24 iulie. Ponta a mentionat ca cele doua institutii au considerat ca nu trebuie sa vina in campanie electorala. Anterior, in luna aprilie, delegatia FMI a venit in plina motiune de cenzura si a prins caderea Cabinetului Ungureanu. Tot atunci, oficialii au negociat cu un guvern neinvestit inca. Nu este prima oara cand FMI amana o vizita in Romania; anterior acest lucru s-a mai intamplat cand autoritatile de la Bucuresti nu indeplinisera toate conditionalitatile stabilite, oferind, astfel, mai mult timp Executivului pentru a le realiza.

Restante la Economie

Oficialii de la Bucuresti au acumulat din aprilie pana acum mai multe restante in relatia cu institutiile internationale. Niciun manager privat nu a fost instituit pana acum, desi ministerul Economiei a avansat mai multe companii pe lista: Hidroelectrica, Oltchim, Romarm si Electrica Furnizare. Ulterior, ministrul Daniel Chitoiu a avansat alte patru companii, Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica si Transelectrica, unde managementul profesionist ar urma sa fie desemnat pana la 25 iulie.

In domeniul privatizarilor nu a avut loc oferta pentru inca 15% la Transgaz - care avea termen pana la finele lunii iunie; primul termen fusese luna aprilie. De asemenea, Nuclearelectrica a suspendat si licitatia pentru alegerea brokerului pentru listarea la bursa la jumatatea lunii mai. O alta problema o constituie Hidroelectrica, unde statul a introdus-o in insolventa din cauza situatiei financiare dezastruoase ca urmare a contractelor paguboase. Din insolventa, Hidroelectrica nu a reziliat decat un contract, cel cu Europec, in vreme ce pentru celelalte renegocierile treneaza de luni bune. FMI a cerut cresterea pretului pe fiecare MWh hidro livrat de companie, reducerea cantitatilor si reducerea duratei. Acum Hidroelectrica este afectata de o noua seceta, dupa cea de anul trecut iar insolventa, estimata a dura circa 18 luni, a spulberat planurile pentru listarea a 10% din companie in luna octombrie, asa cum era programat.

De altfel, saptamana trecuta Wall Street Journal atragea atentia ca problemele politice din Romania au generat indoieli cu privire la capacitatea tarii de a intruni cerintele acordului de imprumut convenit cu UE si FMI.

Bulgarii se dau loviti

Criza politica din Romania si cea economica din Grecia afecteaza situatia Bulgariei, a declarat ieri Tomislav Doncev, ministrul pentru Gestionarea Fondurilor Europene, exprimand speranta ca situatia din tara noastra se va imbunatati.

"Problemele din statele vecine ne afecteaza negativ", a comentat el. "O imbunatatire a situatiei din Romania este in interesul politic si economic al Bulgariei", a adaugat ministrul bulgar. In opinia sa, atat criza economica din Grecia, cat si criza politica de la Bucuresti sunt problematice. "Bulgaria este stabila din punct de vedere economic si politic, dar situarea tarii intre acesti doi vecini nu este cea mai confortabila pozitie", precizeaza el.

Atat Romania cat si Bulgaria au fost fortate sa ia doua imprumuturi de la FMI, UE si Banca Mondiala. Alte state vecine, ca Serbia si Ungaria au apelat si ele la institutiile internationale pentru a-si pune ordine in finante. In tot acest timp Bulgaria a fost laudata pentru deficitul mic inregistrat si masurile economice luate.

×