x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Leul pierde teren în raport cu principalele valute

Leul pierde teren în raport cu principalele valute

24 Sep 2018   •   16:19
Leul pierde teren în raport cu principalele valute

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,6578 lei pentru un euro, în creştere cu 0,19 de bani (+0,04%) faţă de cotaţia anterioară, când moneda unică europeană valora 4,6559 lei. 

De asemenea, leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 3,9575 lei, cu 0,58 de bani peste valoarea stabilită vineri (+0,15%), respectiv 3,9517 lei pentru un dolar. 

Potrivit BNR, leu s-a apreciat faţă de francul elveţian şi a ajuns, luni, să valoreze 4,1276 lei, mai puţin cu 0,75 bani (-0,18%), în comparaţie cu anunţul din şedinţa anterioară, de 4,1351 lei. 

Gramul de aur s-a ieftinit, luni, cu 97,96 de bani (-0,64%), până la 152,4712 lei, faţă valoarea de 153,4508 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: curs valutar moneda nationala