x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Liber la taxarea vrăjitoarelor

Liber la taxarea vrăjitoarelor

de Aniela Nine    |    09 Noi 2010   •   00:00

Proiectul de lege al PDL care propunea impozitarea vrăjitoarelor a fost adoptat ieri de senatori, dar nu prin dezbatere, ci în mod tacit, adică prin expirarea termenului până la care trebuia discutat. Dacă legea va reuşi să fie adoptată şi de deputaţi, vrăjitoarele vor fi obligate să intre în legalitate şi să înveţe "să citească" nu numai cărţile de ghicit, ci şi Codul Fiscal, căci serviciile oferite de ele vor fi taxate corespunzător.

Pentru a putea "profesa", vrăjitoarele ar trebui să obţină o autorizaţie de liberă practică după ce s-ar înscrie într-o organizaţie profesională de profil. Numai aşa "practicienele oculte" ar putea tăia chitanţă fiscală clienţilor pentru sumele încasate. Iniţiatorii spun că proiectul de lege are drept scop protecţia cetăţenilor de astfel de înşelătorii, proiectul legislativ având un articol care prevede pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani pentru "practicienele oculte" care induc sau menţin în eroare sau amăgesc o persoană prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, pentru a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust pentru sine sau pentru altul.

×
Subiecte în articol: economic