x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Licitaţii anulate pentru şoseaua Craiova-Pitești

Licitaţii anulate pentru şoseaua Craiova-Pitești

13 Aug 2018   •   12:44
Licitaţii anulate pentru şoseaua Craiova-Pitești
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

În urma contestațiile depuse la documentație, licitațiile pentru loturile 3 și 4 ale drumului expres Craiova-Pitești vor trebuie anulate și reluate, a anunţat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga. Licitația drumului expres Pitești-Craiova, investiție de 820 milioane euro, a fost lansată în iulie anul trecut, iar până la termenul limită de depunere a ofertelor, finele lunii octombrie, Ministerul Transporturilor anunța că au fost depuse 15 oferte pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4. Documentația de licitație a fost contestată însă de firma Strabag, căreia, după alte procese în instanțe inferioare, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a dat dreptate recent. Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, precizează, într-un interviu acordat Agerpres.ro, că ”s-a ajuns la concluzia că pentru loturile 3 și 4 trebuie anulate licitațiile și reluate”. Pentru loturile 1 și 2, în schimb, CNAIR a trimis scrisori câștigătorilor licitațiilor și este așteptată confirmarea din partea firmelor, iar abia apoi vor fi comunicate rezultatele.

×