x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Liviu Voinea: economia va creşte cu 3,5% în primul trimestru

Liviu Voinea: economia va creşte cu 3,5% în primul trimestru

de Elena Stan    |    14 Mai 2014   •   21:04
Liviu Voinea: economia va creşte cu 3,5% în primul trimestru
Sursa foto: LIVIU SOVA/Agerpres Foto
BERD şi CE au îmbunătăţit prognoza de creştere a economiei, datorită producţiei industriale şi consumului
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a îmbunătăţit estimările referitoare la creşterea economiei româneşti la 2,6%, cu 0,2% mai mult decât estima în luna ianuarie a acestui an, avansul PIB urmând să fie condus de exporturi şi de redresarea cererii pe plan intern.

România şi Polonia sunt singurele ţări pentru care instituţia financiară internaţională a revizuit în sus prognozele de creştere. În cazul Poloniei, BERD estimează un avans de 2,8%, faţă de 2,7% cât prognoza la începutul acestui an. Pentru anul viitor, BERD estimează un avans al PIB de 2,8% atât în cazul României, cât şi în cel al Poloniei.

“Activitatea economică în România s-a îmbunătăţit în 2013 peste aşteptările pieţei. PIB-ul a crescut cu 3,5% datorită performanţelor solide la export şi a recoltei agricole foarte bune. Inflaţia a revenit la ţinta Băncii Centrale de 2%-4% şi recent a scăzut sub 2%. Performanţa fiscală a fost, de asemenea, bună, iar ţara a ieşit din procedura de deficit excesiv în 2013. Totuşi, nivelul ridicat al creditelor neperformante (peste 20% din totalul împrumuturilor), continuarea procesului de dezintermediere transfrontalieră şi sporirea incertitudinilor în ţara vecină Ucraina ar putea afecta perspectivele de creştere pe termen scurt”, se arată în raportul BERD. Instituţia financiară internaţională a redus la jumătate prognoza de creştere din acest an pentru regiunea sa de acţiune, de la 2,7% la 1,4%. De asemenea, la începutul acestei luni, Comisia Europeană (CE) a îmbunătăţit din nou previziunile privind creşterea economică a României în 2014 şi 2015, estimate acum la 2,5% în 2014 şi 2,6% în 2015, faţă de de 2,3% şi respectiv 2,5%, cât estimase la momentul prezentării previziunilor de iarnă, în februarie. Fondul Monetar Internaţional estimează că, în acest an, România va înregistra o creştere economică de 2,2%, urmată de un avans de 2,5% în 2015. Miercuri, a început la Varşovia reuniunea anuală a BERD pe fondul celei mai grave crize dintre Est şi Vest după terminarea Războiului Rece în urmă cu 25 de ani.

Voinea este încrezător
Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, prezent la reuniunea anuală a BERD, a declarat că se aşteaptă la o creştere economică de cel puţin 3,5% în primul trimestru. “Pe baza datelor despre producţia industrială şi consum, care sunt deja publicate pentru primul trimestru, eu mă aştept la o creştere de cel puţin 3,5% pentru primul trimestru”, a declarat Liviu Voinea, citat de Agerpres. Acesta a spus că, luând în calcul sezonalitatea, România ar putea avea o creştere economică de cel puţin 4% pentru întregul an 2014. Potrivit ministrului delegat pentru Buget, România este diferită, în sensul bun al cuvântului, de restul pieţelor emergente, pentru că are un deficit de cont curent redus, nu depinde de gazul rusesc decât într-o măsură redusă, are o creştere economică solidă şi să intre în zona euro în 2019.


×
Subiecte în articol: liviu voinea crestere economica