x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Magistraţi: Leafa între 4.100 şi 7.000 de lei

Magistraţi: Leafa între 4.100 şi 7.000 de lei

de Violeta Fotache    |    02 Oct 2008   •   00:00

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lidia Bărbulescu dezvăluie salariile judecătorilor, arătând că pensiile lor nu sunt aşa de mari precum cele ale directorilor de penitenciare.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lidia Bărbulescu dezvăluie salariile judecătorilor, arătând că pensiile lor nu sunt aşa de mari precum cele ale directorilor de penitenciare.

“În cadrul ANP sunt alte salarii, alte sporuri pentru funcţionarii cu statut special, pe care nici nu le ştiu pe toate! Deci şi pensiile de acolo sunt altele decât cele din sistemul judiciar”, ne-a declarat ieri preşedintele CSM, judecătorul Lidia Bărbulescu. “Nu avem o statistică privind cea mai mare pensie, ori cea mai mică. Dar vă pot spune că salariile magistraţilor nu sunt atât de mari pe cât s-a acreditat. Or, pensia ajunge să fie cam 80% din aceste venituri (n.r. – venitul brut)”, a subliniat Lidia Bărbulescu. Potrivit şefului CSM, un judecător cu rang de judecătorie are un salariu net de 4.102 lei noi, unul cu rang de tribunal ajunge să ridice lunar 4.557 lei. Judecătorii de la curţile de apel iau în medie 5.166 de lei, iar cei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie primesc un salariu net de 6.988 lei.

Reamintim că un magistrat care se pensionează din postura de şef de penitenciar poate primi o pensie de nabab, recent fiind atinsă pensia-record de 268 de milioane de lei vechi, adică de 26.800 lei noi. Anul trecut o asemenea pensie era de 180 de milioane. “Nu ştiu de unde ar putea să vină o pensie atât de mare, când pensia medie la magistraţi variază între 3.121 de lei şi 3.900 de lei. Mă întreb de ce mai există o lege a pensiilor în România şi nu are fiecare categorie profesională una!...”, a spus noul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, în emisiunea “Sinteza zilei”.

×
Subiecte în articol: economic