x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mai multă muncă pentru salarii mari

Mai multă muncă pentru salarii mari

de Catalin Pruteanu    |    21 Mar 2008   •   00:00
Mai multă muncă pentru salarii mari
Sursa foto: Jurnalul foto/

Fondul de salarii al companiilor din România a crescut cu peste 50% anul trecut, dar s-au dublat şi concediile medicale şi numărul de ore suplimentare, potrivit unui studiu la nivel naţional.

Fondul de salarii al companiilor din România a crescut cu peste 50% anul trecut, dar s-au dublat şi concediile medicale şi numărul de ore suplimentare, potrivit unui studiu la nivel naţional.

 

Creşterea numărului de salariaţi din România înregistrată anul trecut şi majorarea veniturilor salariaţilor cu 25% au condus la o creştere a fondului de salarii al firmelor cu 53%, conform unei cercetări a companiei de administrare de personal PayLogic, reali­zată pe un eşantion de 10.000 de angajaţi din toată ţara. Astfel, dacă în ianuarie 2007 salariul mediu pe angajat era de 2.251 de lei, în luna ianuarie a anului acesta media a fost de 2.814 de lei. Datele sunt în concordanţă cu cifrele Eurostat, potrivit cărora, cu o creştere de 21,4% în ultima parte a anului trecut, România se plasează pe al doilea loc în Uniunea Europeană la creşterea cheltuielilor cu forţa de muncă, ţara noastră fiind depăşită doar de Letonia.

 

COMPROMISURI. Pentru obţinerea unor salarii mai mari, românii au fost nevoiţi să muncească ore suplimentare, aproape dublu faţă de cât era în program. “Presiunea pusă astfel de patroni pe umerii angajaţilor a dus practic la o explozie a numărului de ore de concediu medical, creşterea medie a acestui număr fiind de 105%”, arată autorii studiului. Astfel, la începutul acestui an, media orelor de concediu medical pentru un angajat era de 6,74 ore, aproape dublu faţă de perioada similară a anului trecut, când media era de 3,28 ore.

 

ANGAJAŢI. Companiile din România au trebuit să facă faţă fluctuaţiilor de personal, 2007 fiind anul în care această fluctuaţie a înregistrat cote maxime, cu o medie de 44% pentru companiile incluse în studiu. Cea mai mare fluctuaţie a angajaţilor s-a înregistrat în companiile de servicii financiare şi în retail. Firmele care au avut mai puţin de suferit de pe urma plecării salariaţilor au fost cele din domeniile farmaceutic şi al vânzărilor auto, unde nivelurile salarial şi al be­ne­ficiilor sunt superioare celorlalte domenii de activitate. Una dintre strategiile de păstrare a angajaţilor a fost suplimentarea fondului de prime, a cărei creştere medie la nivel naţional a fost de peste 25%. Potrivit Mihaelei Udrescu, director general al PayLogic, “este in­teresant că în zona Transilvaniei, acolo unde există o competiţie pu­ternică între angajatori, numărul de angajaţi a evoluat pozitiv, dar sub media la nivel naţional”. Udrescu este de părere că 2007 a fost anul în care piaţa românească de forţă de muncă a trecut prin cea mai mare efervescenţă şi că acest an va semăna în numeroase privin­ţe cu precedentul. De altfel, po­tri­vit unui studiu realizat săptămâna trecută, până la jumătatea acestui an peste 40% dintre firmele din România intenţionează să facă angajări noi.

 

catalin.pruteanu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: economic