x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Managerii la stat vor lua bonusuri de Goldman Sachs

Managerii la stat vor lua bonusuri de Goldman Sachs

de Daniel Ionaşcu    |    11 Sep 2011   •   13:08

Excesele capitalismului care au trimis o planeta intreaga in criza, isi fac loc sI in companiile de stat ale Romaniei. Modul de calcul propus de Guvern pentru viitorii manageri privati de la societatile de stat duce la pachete salariale sI de bonusuri comparabile cu celebrele banci de investitii Goldman Sachs sI Morgan Stanley, desi performantele nu sunt nici pe departe asemanatoare.

Daca pana acum politicienii si-au impus persoane apropiate la conducerea societatilor de stat, adevarate “vaci de muls' pentru diversi “baieti destepti' din toate domeniile, acum Cabinetul Boc trece in extrema cealalta.
Managerii privati care vor fi numiti la companiile de stat ar putea castiga lunar sume care ajung pana la 75.000 de euro brut, la care se vor adauga milioane de euro anual in cazul unor societati cu profit ridicat, daca sunt indeplinite criteriile de performanta din contract, potrivit unui proiect prezentat vineri de Mediafax.
Sumele incasate din profitul net ar putea ajunge la 4 milioane de euro pentru “perlele' statului roman, respectiv Romgaz, Transgaz si Hidroelectrica.

Indemnizatia lunara a managerului va fi stabilita prin negociere, pornind de la salariul de baza mediu brut din companie pe ultima luna inmultit cu un coeficient calculat in raport cu cifra de afaceri pe ultimele 12 luni anterior numirii managerului privat si cu numarul mediu de salariati la data angajarii acestuia, conform documentului.
Managerul ar urma sa primeasca si o cota de participare la profitul net al companiei, cu conditia ca acest profit sa fie mai mare decat cel inregistrat in exercitiul financiar precedent si cel putin egal cu cea prevazuta in criteriul de performanta, fara sa poata depasi insa 3,2% din valoarea absoluta a profitului net chiar daca din formula de calcul rezulta o valoare mai mare. Suma cuvenita managerului din profit va fi platita impreuna cu dividendele pentru actionari.

Care sunt companiile pentru care se cauta sefi

Autoritatile s-au inteles cu reprezentantii FMI ca Hidroelectrica, Oltchim, Tarom sI CFR Marfa sa treaca pe noul tip de management. Insa pe lista finala, care va fi definitivata la urmatoarea vizita a FMI de peste doua saptamani, figureaza sI alte societati, precum Compania Nationala a Huilei (CNH), Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO), Elcen, Electrica Furnizare, Romaero, Nuclearelectrica, Transgaz, Romarm, Romgaz, Transelectrica, Metrorex, CFR Calatori si CFR Infrastructura.
Ministerul Economiei, a propus CNH sI SNLO, insa nu doreste cedarea controlului pentru o seama de active strategice, precum Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica sI Transelectrica, potrivit unor informatii intrate in posesia Jurnalului National.

Lista rusinii

Potrivit algoritmului indicat in document, rezulta ca viitorul sef al Hidroelectrica va avea o indemnizatie bruta lunara de 53.692 euro plus 2,7 milioane euro din profit, iar cel care va conduce Romgaz ar beneficia de o indemnizatie bruta de 43.246 euro plus 4,5 milioane euro din profit.
Sume consistente vor veni sI pentru viitorii conducatori ai Transgaz – respectiv 30.221 euro brut lunar plus 3,1 milioane euro din profit, Nuclearelectrica - 75.755 euro brut lunar plus 163.853 euro din profit si Transelectrica -41.765 euro brut lunar plus 153.586 euro din profit).

Pentru Romaero, cu o baza de pornire mai mica din punct de vedere al castigului mediu salarial in companie si un profit mai redus, managerul va incasa o indemnizatie bruta lunara de 11.603 euro plus 4.541 euro din profit, iar pentru Romarm va primi 11.768 euro brut lunar plus 161.089 euro din profit.

Directorii “gaurilor negre' se vor lafai in bani

In cazul companiilor cu pierderi, managerul va incasa doar o indemnizatie lunara pentru indeplinirea criteriilor de performanta. Sumele ajung la 23.195 euro brut la CFR Marfa, 27.843 euro brut la CFR Calatori, de 25.830 euro brut la SNLO, de 24.056 euro brut la CNH, de 22.625 euro brut la Oltchim, de 41.159 euro brut la Tarom si de 29.349 euro brut la Metrorex.
Indemnizatia va fi suportata din bugetul companiei de stat si va putea fi indexata prin hotarare a adunarii generale a actionarilor sau ordin al ministrului de resort.

Pentru a incasa aceste plati, managerul va trebui sa asigure, ca si criterii de performanta, o rata a lichiditatii generale a companiei de peste 1,5 si o rata a lichiditatii partiale (intermediare) de peste 0,5, precum si sa limiteze ponderea cheltuielilor cu personalul in valoarea adaugata la sub 80%, nivel considerat drept “limita de alarma'.
Acestea arata capacitatea firmei de a-si plati datoriile pe termen scurt din exploatare sau activele circulante. Alte criterii de performanta care vor sta la baza incheierii contractului de management privat vor fi rata profitului net, rata rentabilitatii economice, productivitatea muncii in preturi curente si comparabile, perioada de recuperare a creantelor si de rambursare a datoriilor, rotatia stocurilor. Pentru companii mari consumatoare de energie vor putea fi introdusi optional indicatori privind reducerea consumurilor de energie electrica sau combustibil conventional.

Daca societatea inregistreaza pierderi, coeficientul de calcul al indemnizatiei lunare va fi diminuat cu pana la 30%, iar daca sunt acumulate datorii catre furnizori, banci sau buget, coeficientul va fi redus cu pana la 20%. Ministrul poate revoca managerul daca in doua trimestre consecutive situatia se mentine cu pierderi sI.

Cum e la altii

Pentru a avea un ordin de marime trebuie precizat ca Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, poate lua drept comision de administrare intre 7 sI 17 milioane de euro. Comisionul este 0,479% din active, insa de cand FP este listata procentul se calculeaza la media capitalizarii din ultimele 90 de zile de tranzactionare ale anului. La capitalizarea actuala de 6,2 miliarde de lei comisionul de administrare inseamna 30 de milioane de lei, adica in jur de 7,5 milioane de euro. Pentru aceasta suma, Franklin Templeton administreaza atat cei 300 de milioane de euro ale FP, cat sI actiunile detinute de Fond la 83 de companii. Activele sale totalizeaza aproape 3,5 miliarde de euro.
Pentru performantele din 2010, Lloyd Blankfein, boss-ul celebrei banci de investitii Goldman Sachs a incasat un salariu de 600.000 de dolari, un bonus de 5,4 milioane de dolari, actiuni la companie in valoare de 12,6 milioane de dolari, plus alte beneficii in valoare totale de 464.000 dolari, conform Bloomberg. In total, 19 milioane de dolari, din care cea mai mare parte sunt restrictionati. Totul pentru un gigant care are active de 880 de miliarde de dolari, 31.000 de angajati si a realizat un profit net de 8,4 miliarde de dolari.

Ce poate face managerul privat in Romania – viziunea guvernului

- Managerul este definit ca fiind orice persoana fizica sau juridica, romana ori straina, singura sau in asociere, care dovedeste expertiza in domeniul de activitate.
- Va avea inclusiv drept de angajare si concediere a personalului, precum si de negociere a contractului de munca.
- Contractul ar urma sa fie incheiat pe o perioada de 1-4 ani sI ar putea fi prelungit pentru alti 4 ani daca managerul si-a indeplinit obligatiile.

×