x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mărcile proprii vin din România

Mărcile proprii vin din România

de Daniela Ivan    |    19 Apr 2018   •   15:34
Mărcile proprii vin din România

Chiar dacă legea care obliga supermarketurile să comercializeze cel puţin 51% produse româneşti nu s-a finalizat, câteva dintre cele mai importante lanţuri de retaileri au reuşit deja să atingă acest procent

Din ce în ce mai mulţi furnizori şi fermieri români au început să-şi facă loc pe rafturile retaileri în condiţiile în care aproape toate marile lanţuri au înţeles că dezvoltarea unor colaborari cu producătorii şi procesatorii naţionali atrage dupa sine câştiguri prin scurtarea distanţelor de transport. În acest sens, multe din mărcile proprii sunt produse în România şi mai nou fiecare retailer a început să colaboreze cu ferme sau cooperative agricole.

Cel mai mare procent de produse locale se regăseşte în magazinele Penny Market. Oliver Eifler, general manager REWE România, compania care deţine lanţul Penny Market, spune că peste 60% din produsele comercializate în magazine provin de la furnizorii locali. Acesta susţine că până la finalul anului procentul va urca până la 70%.

Şi Carefour investeşte în parteneriatele cu producatorii autohtoni în vederea dezvoltarii marcilor proprii. Peste 90% din produsele alimentare marcă proprie Carrefour vândute în magazine sunt fabricate în Romania.

Kaufland România a lansat anul trecut, în luna noiembrie, împreună cu Cooperativa Agricolă "Ţara Mea", primul program naţional pentru carne de porc 100% românească, prin care se doreşte preluarea a peste 60% din carnea de porc românească, respectiv în jur de 300.000 de porci pe an, până în anul 2020. Retailerul german suusţine că 50% din produsele vândute în supermarketurile proprii  provin din România.

1,8 miliarde de lei este valoarea vânzărilor în 2017 de produse româneşti în magazinele Penny Market. Reprezentanţii companiei estimează că vânzările vor urca până la 2,31 miliarde de lei în acest an

 

 

×
Subiecte în articol: marci proprii