x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Marea Neagră, la prieteni: Tăriceanu, ultimul tun pentru Dinu Patriciu

Marea Neagră, la prieteni: Tăriceanu, ultimul tun pentru Dinu Patriciu

05 Feb 2009   •   00:00
Marea Neagră, la prieteni: Tăriceanu, ultimul tun pentru Dinu Patriciu

Omul de afaceri Dinu Patriciu este beneficiar indirect de pe urma cadoului făcut de statul român pentru Sterling Resources prin încredinţare directă a două câmpuri petroliere din Marea Neagră.



Cabinetul Tăriceanu a dat pe ultima sută de metri a mandatului, la 12 noiembrie, o Hotărâre de Guvern, 1447/2008, care aprobă un act adiţional prin care canadienii de la Sterling Resources îşi prelungesc contractul semnat în 1992 de explorare şi producţie a petrolului şi gazelor naturale în două câmpuri din Marea Neagră. Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrie şi servicii din Camera Deputaţilor, acuza ieri că acest act normativ, "practic, statuează dreptul companiei Sterling Resources de a deţine partea de producţie care îi revenea statului român, în urma acelui contract de împărţire a producţiei şi de concesionare a zăcămintelor din perimetrele Pelican, Midia". Şi este vorba de o suprafaţă de un milion de acri. Documentul este semnat de fostul şef al Cancelariei premierului, Dorin Marian, la rândul său fost consilier în cadrul Rompetrol Group pe când compania era încă în proprietatea lui Patriciu. În acest răstimp, Nicolae Vidu, administrator al Rompetrol Well Services, companie la care Patriciu deţine acţiuni, este de nouă ani reprezentant legal al Sterling Resources în România.

FIRMĂ DE APARTAMENT RADIATĂ
Compania are în România drept sucursală o firmă de apartament, Sterling Resources Limited Sucursala Bucureşti, care... a fost radiată de la Registrul Comerţului la data de 19 ianuarie. Dar povestea nu se termină aici, pentru că la aceeaşi adresă, Strada Poet Andrei Mureşanu 11-13 Bucureşti, a fost înregistrată o altă companie, Midia Resources SRL, o firmuliţă cu un capital de 200 de lei. Aceasta are concesiunea perimetrului Midia, iar ca acţionar este tot Sterling Resources. "Rezultatele sunt extrem de încurajatoare şi în momentul în care aceste zăcăminte vor intra în producţie firma Midia Resources SRL, reprezentanta companiei Sterling Resources în România, va deveni, cu o producţie estimată la un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an, al treilea producător ca importanţă de gaze naturale din ţara noastră, cu o cotă de piaţă ce circa 10%", afirma recent Mihai German, directorul general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM). Ca un făcut, Frank Hajdnjak, directorul E.ON România, a spus ieri că este în discuţii de câteva luni cu reprezentanţii Sterling pentru a prelua gazele naturale din aceste exploatări.

Conform lui Iancu, se va face un demers şi se va stabili o comisie parlamentară de anchetă, care să verifice condiţiile acordării acestor perimetre. În opinia lui, un semn de întrebare este ridicat de faptul că fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Buliga, a fost demis fără explicaţii, după ce a refuzat să semneze această Hotărâre de Guvern, în numele statului şi după ce a cerut lămuriri în legătură cu acest contract. Iancu a mai spus că pe Hotărârea de Guvern nu apare semnătura ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, aflat şi acum în fruntea ministerului, care nu îşi aduce aminte de un astfel de act.

Durata acordului pentru cele două perimetre, XIII Pelican şi XV Midia, este de 30 de ani, calculaţi de la data intrării în vigoare a contractului de explorare şi împărţire a producţiei, cu drept de prelungire pentru o perioadă de până la 15 ani. Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern arată că statutul ANRM de reprezentant al statului român în explorare şi eventuala producţie face imposibilă derularea unui contract de tip explorare şi împărţire a producţiei, ţinând cont de faptul că, în nici o situaţie, astfel de contracte nu pot fi derulate de organisme guvernamentale, deoarece ar fi un evident conflict de interese.

CEVA PUTRED ÎN MAREA NEAGRĂ
Contractul iniţial de concesiune a fost semnat în mandatul lui Theodor Stolojan. Rompetrol S.A. semna la data de 6 august 1992 cu firmele Enterprise Oil şi Canadianoxi Ltd. Iar Guvernul aproba prin Hotărârea numărul 570/1992 înainte de intrarea în vigoare a Legii petrolului 134/1995. Enterprise Oil a devenit prima companie străină care fora în zona maritimă românească. Mihai German, director general adjunct al ANRM, a explicat că acest contract a trecut apoi pe la compania Paladin, pentru ca apoi să ajungă la Sterling.

În 1998, când Dinu Patriciu a achiziţionat Rompetrol, calitatea de reprezentant al statului român în contractul de explorare şi împărţire a producţiei a fost preluată de ANRM. Totodată, calitatea de titular a fost transferată companiei Sterling Resources Ltd. Imediat după prelungirea concesiunii de Guvernul Tăriceanu, la data de 5 decembrie 2008, Sterling preciza că a cedat 32,5% din cele două blocuri către Melrose Resources.

Costul estimat în noiembrie 2008 pentru activităţile de explorare este de 8 milioane de dolari. Tot nota de fundamentare arată că pe structura Doina a fost deja descoperit un câmp de gaze de 2 miliarde de metri cubi.

În schimb, Rompetrol a anunţat că singurele legături cu Sterling sunt realizarea de operaţiuni de cimentare şi măsurători la un câmp, Craiova Sud, între 2005 şi 2006. Acelaşi gen de operaţiuni a fost realizat şi în perimetrul Midia, care este concesionat Midia Resources.

Videanu a primit la fel marmura

Concesionarea de resurse în fuga ultimei ore a Guvernării nu s-a întâmplat doar acum. Marmosim, societatea administrată de Adriean Videanu, actual ministru al Economiei, primind în 2004 o pleaşcă. Premierul interimar Eugen Bejinariu a aprobat concesiunea unor licenţe de concesiune între aceeaşi ANRM şi Marmosim. Singura societate de exploatare şi producţie a marmurei din ţară şi aflată printre primele din lume a devenit în ultima zi a Guvernării PSD din 2004 "proprietară" peste doi munţi din Ruschita, judeţul Hunedoara. Cariera Veche şi Cariera Nouă de la Ruschita au o rezervă de 1,8 milioane de metri cubi de marmură, rezerve care îi permit să îşi desfăşoare activitatea mai departe pentru 20 de ani.

Firma ministrului exportă marmură în Arabia Suadită, Japonia, Singapore. Marmura lui Videanu este folosită chiar şi în celebra Insulă Palmier, din Dubai.

În anul 2005, primarul din Brăila a concesionat prin încredinţare directă Portul Brăila. A făcut-o total ilegal, Portul Brăila fiind obiectiv strategic naţional. Potrivit răspunsului oficial de la Ministerul Apărării Naţionale, primit în cursul anului 2005 Portul Brăila, situat la km 171 pe Dunărea Maritimă, face parte din infrastructura strategică de apărare, conform Legii 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare.

Acest obiectiv este cuprins în Catalogul cu obiective de infrastructură teritorială de importanţă pentru Sistemul Naţional de Apărare din judeţul Brăila. În urma dezvăluirilor făcute, Guvernul României a restabilit ordinea legală, anulând concesionarea obiectivului strategic printr-o Hotărâre de Guvern luată la o zi după publicarea articolului de presă. Beneficiarii din umbră erau nişte liberali. (Daniel Ionaşcu, Violeta Fotache)

De ce a fost evitat ministrul Justiţiei?

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost evitat de Cabinetul Tăriceanu la emiterea şi avizarea actului normativ privind concesionările din Marea Neagră. În conferinţă de presă, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a precizat ieri că Hotărârea de Guvern 1446/12 noiembrie 2008 nu i-a fost prezentată spre avizare. Oficialul a cerut angajaţilor ministerului să declanşeze verificări în legătură cu acest act normativ. Măsură justificată de faptul că, potrivit legii, această Hotărâre de Guvern face parte din actele normative ale Executivului pentru emiterea cărora este absolut necesar avizul de legalitate al Ministerului Justiţiei. "Nu mi-a fost prezentată o asemenea Hotărâre de Guvern, fie nu a ajuns în faţa ochilor mei". Răspunsul ministrului Predoiu sugerează că lucrurile s-ar fi putut petrece în două moduri: fie Ministerul Justiţiei a fost evitat total, fie avizul de legalitate a fost dat de un secretar de stat. Cel mai grav lucru însă care reiese din declaraţia ministrului justiţiei este acela că în Guvernul Tăriceanu se mai emiteau acte normative şi fără ca ele să fie puse în prealabil în dezbaterea membrilor Guvernului. Generalul cu patru stele Nicolae Spiroiu a declarat în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional: "În strategia de securitate a ţării intră şi securitatea economică. Resursele care au o mare importanţă pentru economia ţării sunt obiective strategice naţionale, inclusiv rezervele energetice de petrol şi gaze naturale din platoul continental al Mării Negre aferent României". Generalul Spiroiu şi-a spus opinia de specialist: "Zona continentală şi resursele ei sunt clar obiectiv strategic naţional". (Violeta Fotache)

×