x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Marin Aldea, noul directorul general interimar al Metrorex

Marin Aldea, noul directorul general interimar al Metrorex

02 Iul 2019   •   15:08
Marin Aldea, noul directorul general interimar al Metrorex

Marin Aldea va fi noul director general interimar al Metrorex, începând din 3 iulie, acesta urmând să îl înlocuiască în funcţie pe Dumitru Şodolescu, al cărui mandat expiră marţi, 2 iulie 2019, a anunţat Metrorex, într-un comunicat remis AGERPRES.

"Consiliul de Administraţie al Metrorex îl numeşte pe domnul Marin Aldea director general interimar pentru o perioadă de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni, începând cu data de 3 iulie 2019, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Acesta îl înlocuieşte în funcţia de director general pe Dumitru Şodolescu, al cărui mandat expiră astăzi, 2.07.2019", se arată în comunicat.

Dumitru Şodolescu a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că se va întoarce în mediul privat, de unde a venit.

"Astăzi este ultima mea zi (la conducerea Metrorex - n. r.). Mi-a expirat mandatul şi va fi numit un nou director general. Nu mi-au mai prelungit mandatul. Eu mă întorc în mediul privat de unde am venit, întrucât nu am fost angajat la Metrorex, ci am fost cu contract de mandat", a spus Şodolescu.

Marin Aldea are o experienţă de 28 ani în cadrul Metrorex, de 17 ani deţinând funcţii de conducere în cadrul societăţii. Acesta a mai fost director general în perioada decembrie 2015 - noiembrie 2017, selectat şi numit în conformitate cu OUG 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Noul director general al Metrorex este absolvent al Universităţii Politehnică Bucureşti, având calificare de inginer şi are obţinută diplomă de economist, cu specializarea Finanţe Contabilitate. Totodată, deţine un master cu specializare în Managementul întreprinderilor de Servicii Publice. AGERPRES/

×
Subiecte în articol: Metrorex