x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Maşini noi pe eBay

Maşini noi pe eBay

12 Aug 2009   •   00:00

General Motors (GM) vrea să vândă maşini pe eBay, în încercarea de a recâştiga cota de piaţă.



Iniţial cu 225 de dealeri în California, General Motors vrea să extindă măsura la nivel naţional din septembrie. Companiile au pus bazele unui portal mixt - gm.ebay.com - care întâmpină vizitatorii cu sloganul "Cele mai bune maşini ale noastre. Cea mai bună ofertă a ta". GM a anunţat că posibilii clienţi pot vizualiza stocurile dealerilor, pot pune întrebări, negocia preţuri şi aranja finanţarea.

Vehiculele nu vor fi licitate celui cu oferta cea mai mare, ci celor care cumpără acum la preţul de furnizor al GM. Iniţial, 20.000 de automobile vor fi listate pe site. GM va fi primul producător care va vinde modele noi pe eBay, deşi mai mult de 3 milioane de maşini uzate au fost vândute prin intermediul site-ului; multe au fost listate la vânzare şi vândute de dealeri particulari care, de asemenea, şi-au listat stocurile de maşini noi. Programul se va termina pe 8 septembrie, dar LaNeve spune că data a fost pusă pentru a controla preţurile şi nu ca termen că vânzările să fie oprite în acel moment. Parteneriatul cu eBay este crucial pentru eforturile GM de a se întoarce pe profit după pierderi de 82 de miliarde de dolari în 4 ani şi să rămână în acelaşi timp liderul pieţei din SUA.

×
Subiecte în articol: economic general motors ebay