x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Măsurile de austeritate vinovate de recesiune. Şerbănescu: suntem o anexă bananieră a UE

Măsurile de austeritate vinovate de recesiune. Şerbănescu: suntem o anexă bananieră a UE

de Daniela Ivan    |    10 Noi 2011   •   21:00
Măsurile de austeritate vinovate de recesiune. Şerbănescu: suntem o anexă bananieră a UE

Recesiunea care pandeste Europa este rezultatul masurilor de austeritate aplicate de guvernele statelor cu problema. 'Din taiere nu poti sa ai crestere economica decat daca sectorul privat vine sa compenseze reducerea cheltuielilor publice', a declarat directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata (GEA), Liviu Voinea (foto).

'Din taiere nu poti sa ai crestere economica decat daca sectorul privat vine sa compenseze reducerea cheltuielilor publice. Or, nu se intampla asta, dimpotriva, cheltuielile publice se reduc tocmai pentru a face loc salvarii de catre state a bancilor private', a declarat Liviu Voinea pentru Agerpres. Acesta a mai precizat ca scaderea economiei in zona euro este efectul in lant al austeritatii, asa cum este ea inteleasa astazi in Europa. 'Din pacate, nu este o solutie care sa fie in acelasi timp axata si pe auste­ritate, si pe cresterea locurilor de munca', a explicat Voinea.

Analistul economic Ilie Ser­ba­nes­cu a spus ca o eventuala revenire a recesiunii in 2012 in Uniunea Europeana va demonstra ca Romania pre­ia numai efectele negative. 'Romaniei ii este indeajuns criza ei. Recesiunea de la nivel european nu va modifica insa cu nimic economia tarii, nu va aduce prea multe in plus. Suntem o anexa bananiera a Uniunii Europene. Ca de fiecare data, se va transfera raul, nu binele', a declarat analistul economic Ilie Serbanescu.

In plus, acesta a mai precizat ca Romaniei ii este indeajuns criza ei. 'Criza nu este o problema politica, ci una economica. Avem consum, dar nu avem productie, avem importuri, dar nu avem exporturi. Din primele 100 de companii exportatoare, trei sunt romanesti. Romania nu are la ce sa revina, pentru ca nu exista o economie', a precizat Ilie Ser­ba­nescu. Potrivit comisarului european pentru afaceri economice si mone­tare, Olli Rehn, cresterea economi­ca in Uniunea Europeana s-a oprit si exista riscul unei noi recesiuni. Conform previziunilor de toamna ale CE, Executivul european anticipeaza o stagnare a PIB pentru acest trimestru si urmatoarele, subliniind ca perspectivele s-au deteriorat din vara.

In 2012, cresterea anuala a PIB ar urma sa fie de 0,6% in Uniunea Europeana si de 0,5% in zona euro. In 2013, cresterea anuala a PIB ar urma sa ramana mo­desta, la 1,5% din PIB in UE si de 1,3% in zona euro.

×
Subiecte în articol: economia