Minele închise de uraniu, ucigașii tăcuţi păsuiţi de stat

Minele de uraniu închise de la Lişava şi Ciudanoviţa, din judeţul Caraş Severin, pot ucide în orice moment, iar o catastrofă ecologică de proporţii apocaliptice este posibilă oricând. Absolut revoltător este faptul că statul ştie acest lucru, dar nu face nimic pentru a preveni un dezastru, invocând veşnica problemă a lipsei banilor. Într-un raport oficial al Conversmin, societatea de stat care are în grijă închiderea minelor, autorităţile vorbesc, cu o dezinvoltură halucinantă, despre „riscurile majore de afectare a vieţii cetăţenilor”.

Conversmin SA a atribuit, pe 16.12.2016, două contracte pentru activităţi de conservare la minele Ciudanoviţa şi Lişava, constând în monitorizare şi control, reparare şi întreţinere a instalaţiilor de construcţii şi servicii de pază. Beneficiară a fost o altă entitate de stat, Compania Naţională a Uraniului (CNU), care a primit, fără licitaţie, 1.595.598 de lei, fără TVA, pentru lucrările de la mina Ciudanoviţa, respectiv 4.153.680 lei, în cazul obiectivului de la Lişava. Dincolo de transferul de fonduri publice, fără licitaţie, de la o societate de stat la alta, stă situaţia de o gravitate extremă de la cele două mine de uraniu.

Perimetrele radioactive din Caraş Severin au intrat în conservare din anul 2004 şi trebuiau ecologizate până în 2015.

Ulterior, termenul a fost prelungit până în octombrie 2016, dar abia în decembrie s-a semnat un contract pentru derularea unor lucrări de conservare, în timp ce acelea vitale, de ecologizare, încă se amână.

Riscuri majore de afectare a vieţii vs fonduri insuficiente

Nu mai e nevoie de nici o exagerare din partea presei pentru ca lumea să realizeze gravitatea extremă a situţiei de la cele două mine de uraniu. Şi asta pentru că cei de la Conversmin o spun, negru pe alb, în raportul lor de activitate pe 2015. “Ponderea principală a fondurilor alocate pentru execuţia lucrărilor de reconstrucţie ecologică o constituie finanţarea lucrărilor minime la obiectivele ce au în componenţă iazuri de decantare, decontaminării apelor de mină încărcate radioactiv din cadrul perimetrelor miniere Ciudanoviţa şi Lişava cât şi pentru executarea unor lucrări urgente în cadrul aceloraşi perimetre. Susţinerea derulării lucrărilor de ecologizare la aceste obiective este fundamentată de riscurile majore de afectare a factorilor de mediu, a comunităţilor locale, a proprietăţii private şi a vieţii cetăţenilor”. În acelaşi raport, Conversmin spune însă că a primit fonduri în proporţie de doar “21% din necesarul fundamentat, situaţie ce a menţinut un ridicat grad de risc la perimetrele miniere aprobate la închidere prin Hotărâri de Guvern şi a condus la imposibilitatea respectării obligaţiilor asumate faţă de organismele de mediu şi comunităţile locale”. Fonduri insuficiente şi riscuri majore de afectare a vieţii, folosite împreună într-un document oficial, nu sună deloc liniştitor, nu-i aşa?

Dacă activitatea de colectare şi tratare a apelor de mină de la Lişava şi Ciudanoviţa se opreşte, minele se inundă şi apa cu uraniu se va devărsa în râul Caraş şi în Dunăre. Proporţiile unui astfel de dezastru ecologic sunt pur şi simplu înfiorătoare, pentru că afectează direct viaţa oamenilor şi mediul, atât în România, cât şi în Bulgaria. Iar pericolul a fost expus public şi de Garda Naţională de Mediu, în octombrie. 

La Ciudanoviţa şi Lişava s-a exploatat uraniu încă din anii’ 50, minereul luând calea URSS, în contul datoriilor de război ale României