x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Apelor şi Pădurilor investeşte 52 milioane de lei în judeţul Suceava

Ministerul Apelor şi Pădurilor investeşte 52 milioane de lei în judeţul Suceava

27 Mai 2019   •   21:53
Ministerul Apelor şi Pădurilor investeşte 52 milioane de lei în judeţul Suceava

Prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) în judeţul Suceava se va derula proiectul „Managementul riscului la inundații în bazinul râului Suceava, județul Suceava”. Valoarea estimată a proiectului se ridică la 153,3 milioane de lei, inclusiv TVA, din care în acest an s-au alocat  7,7 milioane de lei pentru elaborarea proiectelor investiției. De asemenea, Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) mai derulează prin credite externe, „Proiectul amenajare râu Bistrița și afluenți pe sectorul Iacobeni-Sabasa, în județele Suceava și Neamț.”

Valoarea totală a investiției este de 115 milioane de lei, iar în acest an au fost alocate 3,6 milioane de lei pentru execuția lucrărilor. Termenul de punere în funcțiune este 2020, iar capacitățile totale sunt următoarele: 78 km amenajări albie, 30,7 km îndiguiri și 1 km parapet zid din beton. În domeniul păduri vor fi finanțate programe de regenerare a pădurilor, în valoare de 14,5 milioane de lei, și crearea sau refacerea unor drumuri forestiere, investiții cumulate în valoare de 15 milioane de lei.

În total, valoarea totală a investițiilor derulate de MAP, pe domeniile de responsabilitate, în anul 2019, în județul Suceava, este de 52,78 milioane de lei, din care 23,76 milioane de lei în domeniul gospodăririi apelor și 29,02 milioane de lei în domeniul pădurilor.

×