x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul de Finanţe a împrumutat 700 de milioane de lei de la bănci, cu o dobândă de 4,43% pe an

Ministerul de Finanţe a împrumutat 700 de milioane de lei de la bănci, cu o dobândă de 4,43% pe an

04 Mai 2020   •   15:42
Ministerul de Finanţe a împrumutat 700 de milioane de lei de la bănci, cu o dobândă de 4,43% pe an

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de titluri scadentă în ianuarie 2028 şi a împrumutat luni 700 de milioane de lei, cu 200 milioane de lei peste nivelul programat, la o dobândă anuală de 4,43%.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Volumul total al cererii a fost de 825 milioane lei, din care ofertele competitive au totalizat 715 milioane lei, iar cele necompetitive 110 milioane lei.

Rata cuponului a fost de 4,15%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 4,43%.

În aprilie, Ministerul de Finanţe a atras 5,7 miliarde de lei de pe piaţa internă, din care 337,4 milioane lei certificate pe 12 luni, cu 43% peste nivelul programat.

Pentru luna mai statul a programat licitaţii pe piaţa internă în volum de 4,1 miliarde lei, din care 500 milioane lei prin certificate pe 12 luni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ministerul de finante împrumuturi