x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie  Ministerul Finanţelor a atras, joi, 448,7 milioane de lei de la bănci

 Ministerul Finanţelor a atras, joi, 448,7 milioane de lei de la bănci

21 Noi 2019   •   17:17
 Ministerul Finanţelor a atras, joi, 448,7 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 448,7 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Astfel, MFP a împrumutat 200 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont cu o maturitate reziduală de 12 luni, la un randament mediu de 3,26% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 200 de milioane de lei, iar băncile au subscris 410 milioane de lei.

De asemenea, MFP a atras 248,7 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu o maturitate reziduală de 142 luni, la un randament mediu de 4,69% pe an.

Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 200 de milioane de lei, iar băncile au subscris 352,7 milioane de lei.

De asemenea, vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 30 de milioane de lei la randamentul stabilit joi.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în noiembrie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,11 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,4 miliarde de lei prin opt emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 510 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma este mai mare cu 115 milioane de lei faţă de cea programată pentru luna octombrie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Pe 21 noiembrie este programată o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 200 de milioane de lei, pe o perioadă de 364 de zile. Data scadenţei este la 25 noiembrie 2020.

De asemenea, Finanţele au programat şi opt emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,4 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (510 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 200 milioane lei (două emisiuni), 400 milioane lei, 500 milioane lei (patru emisiuni) şi 600 milioane lei. AGERPRES

×