x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Miniștrii Agriculturii din UE, la București

Miniștrii Agriculturii din UE, la București

31 Mai 2019   •   11:41
Miniștrii Agriculturii din UE, la București

În contextul exercitării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, la București va avea loc, în data de 4 iunie, reuniunea informală propriu-zisă a miniștrilor Agriculturii și Pescuitului din statele membre ale blocului comunitar (Consiliul informal al miniștrilor Agriculturii și Pescuitului). Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului și va fi găzduit și prezidat de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

La reuniune vor participa miniștri pentru Agricultură și Pescuit din statele membre UE, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, Directorul General al Comisiei Europene, Jerzy PLEWA, Directorul General al Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, Angel Boixareu Carrera, și Secretarul general al COPA-COGECA, PESONEN Pekka Juhana, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Tema principală a reuniunii este „Cercetarea în Agricultură și Bioeconomie – Crearea de sinergii”. Președinția română a identificat bioeconomia drept una dintre prioritățile sale și, în acest sens, a organizat deja conferința la nivel înalt privind „Cercetarea și inovarea în agricultură – o bază pentru dezvoltarea agriculturii europene, a zonelor rurale și a bioeconomiei”, care a avut loc la București în aprilie 2019. Conferința a avut următoarele obiective:

– identificarea soluțiilor care să permită o integrare largă a agriculturii în economia bioeconomică și circulară;

– stabilirea priorităților cercetării agronomice pentru a satisface noile cerințe privind economia și economia circulară;

– găsirea de soluții pentru participarea mai largă a țărilor din Europa de Est la programul UE pentru cercetare și inovare „Orizont 2020”;

– identificarea provocărilor și dezbaterea modalităților și a mijloacelor de punere în aplicare a Strategiei de bioeconomie actualizate la nivel european, cu participarea largă a tuturor statelor membre.

Conferința a concluzionat că bioeconomia va juca un rol esențial nu numai în ceea ce privește creșterea economică și ocuparea forței de muncă, dar și în vederea creării de noi oportunități importante pentru dezvoltarea rurală în Europa.

Oficialii europeni care vor participa la lucrările reuniunii de la București vor efectua, în zilele de 2 și 3 iunie, vizite în teren pentru a vedea investiții importante din domeniul agricol, a mai precizat MADR.

×
Subiecte în articol: madr