Misiune imposibilă: România, în Top 10 economii europene

Strategia naţională pentru competitivitate, elaborată de către Ministerul Economiei şi aprobată în septembrie 2015, are ambiţii mari. Îşi propune să poziţioneze România în primele 10 economii europene, să identifice sectoarele unde ţara poate avea o contribuţie semnificativă la nivel mondial, să reducă discrepanţele regionale, să ţină tinerii în ţară. Aceste obiective foarte ambiţioase sunt, din păcate, nerealizabile. Până în 2020, orizontul strategiei, mai avem numai un an şi două luni, iar România este la fel de departe de statele dezvoltate cum era şi în anul 2015. Specialiştii estimează că perioada necesară pentru realizarea convergenţei reale a României cu Zona Euro, de minimum 70% din media UE, este de patru ani, cu condiţia unei creşteri economice de 5% în fiecare an. În plus, ca să ajungem în primele zece economii europene, trebuie să trecem de şase ţări: Cehia, Portugalia, Finlanda, Irlanda, Danemarca şi Austria.

Documentul guvernamental a identificat 10 sectoare economice cu potenţial unde “România poate avea o contribuţie semnificativă la nivel mondial”. Este vorba despre turism şi ecoturism, textile şi pielărie, lemn şi mobilă, industriile creative, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, industria auto şi de componente, procesarea alimentelor şi a băuturilor, sănătate şi produse farmaceutice, energie şi management de mediu, agricultură, silvicultură, pescuit, acvacultură, biofarmaceutică şi biotehnologii. Aceste sectoare au fost identificate în anul 2015 ca fiind prioritare, iar astăzi, după trei ani, se observă că din cele 10, doar două au confirmat, respectiv industria auto şi de componente, precum şi tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Documentul precizează că cele 10 sectoare au fost stabilite mai mult într-o manieră proactivă prin identificarea acelor domenii unde România poate avea o contribuţie semnificativă la nivel mondial. În plus, Strategia mai propune şi un obiectiv foarte ambiţios şi total nerealist: România să se plaseze în primele 10 economii la nivel european până în anul 2020. Cum? Prin “dezvoltarea unui ecosistem competitiv de afaceri, bazat pe un mediu de reglementare stabil, centrat pe antreprenoriat, inovare şi creativitate, care să pună accent pe încredere, eficienţă şi excelenţă”.

Cinci priorităţi strategice rămase doar pe hârtie

Strategia identifică priorităţile şi obiectivele corespunzătoare pentru transformarea viziuni în realitate la orizontul 2020 şi mai departe.

1. Îmbunătăţirea mediului de reglementare

Obiectiv:Aplicarea deficitară a legislaţiei cu privire la mediul de afaceri diminuează încrederea actorilor în calitatea pieţei şi descurajează comportamentele de creştere a competitivităţii. În acelaşi timp, lipsa de predictibilitate a deciziilor autorităţilor publice, a Guvernului, faţă de mediul de afaceri, are drept efect instabilitatea mediului de afaceri. Numărul mare de astfel de schimbări şi intrarea lor în vigoare foarte rapidă sunt elementele care definesc această provocare.

Ce s-a schimbat: Codul Fiscal a fost modificat de 261 de ori în 2017 şi de 120 de ori în 2018, potrivit declaraţiei lui Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Ca să nu mai vorbim de alte nenumărate legi care se modifică de la o lună la alta.

2. Susţinerea acţiunilor parteneriale între mediul public şi mediul privat

Obiectiv: Una dintre principalele probleme care încetinesc dezvoltarea economică a ţării este lipsa de încredere între actorii pieţei: antreprenori, Guvern, instituţii publice şi instituţii educaţionale şi chiar între întreprinderi. În aceste condiţii, devine prioritară angajarea resurselor în direcţia înfiinţării unor centre de competenţă şi grupuri de lucru care să stimuleze colaborarea dintre mediul privat şi public, ce va avea ca scop identificarea constrângerilor existente şi a măsurilor ce pot fi implementate de-a lungul lanţului valoric în fiecare sector.

Ce s-a schimbat: Societatea este astăzi mult mai divizată şi mai polarizată decât era în 2015. Patronii se plâng că salariile bugetarilor au crescut prea mult comparativ cu cele din privat, se plâng că nu mai găsesc forţă de muncă, patronatele şi sindicatele susţin că nu sunt consultate de Guvern şi, chiar dacă sunt consultate, nu se ţine cont de părerea lor.

3.Sprijinirea factorilor şi serviciilor suport

Obiectiv: Guvernul poate sprijini sectorul privat, prin politici de susţinere IT&C, educarea şi formarea unei forţe de muncă calificate, sprijinirea cercetării şi dezvoltării etc. De exemplu, competenţele şi educaţia reprezintă calităţi-cheie ale forţei de muncă şi pot determina atractivitatea unei pieţe, iar România prezintă încă dezavantaje în ceea ce priveşte acest aspect: competenţe neadecvate pe piaţa muncii, scăderea ponderii persoanelor cu calificare înaltă în totalul de populaţie, nivel scăzut de alfabetizare informatică, fenomenul de "brain drain" - emigrarea populaţiei cu înaltă calificare, crearea masei critice a IMM-urilor care reprezintă motorul competitivităţii etc.

Ce s-a schimbat: România a intrat într-o criză acută de forţă de muncă, tot mai mulţi tineri cu calificări înalte emigrează, spitalele nu mai au doctori, firmele se plâng că nu mai găsesc muncitori calificaţi, întreprinzătorii îşi ţin banii la bancă în loc să-i investească.

Promovarea celor 10 sectoare de viitor

Obiectiv: Potenţialul de export al sectoarelor româneşti de afaceri, în general, şi al celor 10 sectoare cu potenţial competitiv este nevalorificat în întregime, iar rata de investiţii străine directe în cele 10 sectoare este redusă. În mod distinct faţă de celelalte priorităţi, obiectivele incluse sub umbrela creşterii competitivităţii celor 10 sectoare au fost stabilite prin identificarea acelor domenii unde România poate avea o contribuţie semnificativă la nivel mondial.

Ce s-a schimbat: Din cele 10 sectoare identificate - turism şi ecoturism, textile şi pielărie, lemn şi mobilă, industriile creative, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, industria auto şi de componente, procesarea alimentelor şi a băuturilor, sănătate şi produse farmaceutice, energie şi management de mediu, agricultură, silvicultură, pescuit şi acvacultură şi biofarmaceutică şi biotehnologii - nu au confirmat decât două. Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi industria auto şi de componente.

Pregătirea Generaţiei 2050 şi provocări societale

Obiectiv: Strategia are şi un obiectiv pe termen lung: să pregătească condiţiile pentru un standard de viaţă mai ridicat al celor care se nasc astăzi, aproximativ 15% din populaţie. În 2020, aceştia vor urma primii ani de şcoală, între 2020 şi 2050 se vor afla la maximum de randament productiv, iar în 2050 vor trăi viaţa la deplină maturitate. Documentul prevede că datoria generaţiei prezente este să asigure fundamente educaţionale adaptate societăţii moderne, prin obiective precum monitorizarea educaţiei obligatorii în baza unui standard de aptitudini sugerat de experienţele internaţionale; implementarea unui sistem flexibil şi inovativ de învăţământ; favorizarea deschiderii intelectuale către valorile civilizaţiei contemporane şi crearea unor punţi de legătură cu diaspora prin mecanisme durabile de cooperare - oportunităţi de afirmare profesională.

O altă problemă este relaţia dintre economie şi natură. ”În general, în ciuda veniturilor mult mai mici comparativ cu cele de la nivel european, în România consumul de resurse şi cantitatea de deşeuri generate sunt mari, situându-se peste capacitatea de regenerare naturală a mediului înconjurător. Pentru a reechilibra relaţia funcţională dintre economie, natură şi societate, este necesară implementarea unui pachet de măsuri atât de natură financiară, cât şi instituţională”, se arată în Strategie.

Ce s-a schimbat: Sistemul de învăţământ este la fel de ineficient, iar în ceea ce priveşte deşeurile suntem pe ultimul loc în UE la reciclare. România a fost condamnată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru neîndeplinirea directivei privind depozitele de deşeuri, conform căreia autorităţile trebuiau să închidă 68 de gropi de gunoi neconforme.

Clasamentul judeţelor după potenţial

Strategia cuprinde şi un top al judeţelor cu cel mai mare potenţial de competitivitate. Pe primul loc se situează judeţul Argeş, urmat de Bucureşti şi de Timiş. Niciun judeţ din nordul Moldovei nu se situează între primele 20 din clasament, ca potenţial competitiv. Bacăul este cel mai bine plasat, însă se regăseşte abia pe locul 34 din 42, din cauza ponderii mari a exporturilor de joasă tehnologie în totalul judeţului (aproape 70%) şi a valorii scăzute a exporturilor/populaţie ocupată, de numai 1.099 euro. Numai două judeţe din regiunea SE - Constanţa şi Galaţi - depăşesc media pe ţară în ceea ce priveşte valoarea indicelui de potenţial competitiv, având ca principale ramuri construcţia de nave şi, respectiv, siderurgia. Situaţia este similară şi pentru majoritatea celorlalte regiuni, fiecare având în general două sau cel mult trei judeţe cu valori peste media pe ţară.

Au trecut trei ani de când Strategia a constatat aceste discrepanţe regionale, însă nu s-a schimbat nimic. O altă problemă este că indicele IPC nu a plasat Clujul între primele trei judeţe, iar realitatea a demonstrat că exact acolo a avut loc cel mai mare boom economic.

10 oraşe produc jumătate din PIB

Decalaje semnificative în termeni de competitivitate există şi la nivelul oraşelor din România. În ultimii ani, populaţia şi resursele economice s-au concentrat în jurul câtorva oraşe mari şi al suburbiilor acestora, mărind diferenţele interne (de exemplu, cele mai mari 10 oraşe din România generează peste jumătate din PIB-ul României). În acest sens, strategia recomandă încurajarea urbanizării în zonele cu mare potenţial (suburbiile polilor de creştere şi dezvoltare - Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Târgu Mureş; noua aglomeraţie urbană Bucureşti - Târgovişte - Ploieşti şi centrele emergente din zona Nord-Est), îmbunătăţirea conectivităţii şi a accesibilităţii sau diversificarea bazei economice a oraşelor, pentru a putea susţine creşterea economică şi în perioadele în care unele domenii de vârf întâmpină dificultăţi.

Din 2015 şi până astăzi lucrurile s-au înrăutăţit. Tinerii din toată ţara pleacă să muncească în marile oraşe, cei care nu emigrează,  şi astfel localităţile mici au decăzut, fiind populate mai mult de pensionari.

Industria auto şi de componente nu putea să tracteze economia românească până la nivelul ţărilor dezvoltate. Mai ales că a fost ajutată doar de IT

În lipsa unei autostrăzi, conurbaţia Bucureşti - Târgovişte - Ploieşti este o utopie

Cozile de la Fisc nu au dispărut încă, chiar dacă ANAF are şi spaţiul virtual

Suntem pe ultimul loc în UE la reciclarea deşeurilor