x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Modificări la Legea achiziţiilor. Cum vor fi despăgubite firmele

Modificări la Legea achiziţiilor. Cum vor fi despăgubite firmele

de Cristian Anton    |    23 Mai 2019   •   17:22
Modificări la Legea achiziţiilor. Cum vor fi despăgubite firmele

Vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a declarat că vor urma modificări la Legea achiziţiilor publice, astfel încât pe viitor să nu mai existe întârzieri ale proiectelor prin contestaţii ale licitaţiilor, iar firmele nemulţumite se vor putea adresa instanţelor. Anterior, şi mini strul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunţa modificări ale legii.



Vicepremierul Daniel Suciu a spus că, dacă vor câştiga în instanţă, firmele care au contestat licitaţiile vor fi despăgubite la valoarea profitului pe care l-ar fi putut obţine. „Pregătim să intrăm în şedinţa de Guvern săptămâna aceasta sau cea viitoare cu o modificare la Legea achiziţiilor publice, astfel încât piedici să nu se mai întâmple. Contestaţiile la licitaţii întârzie foarte mult unele proiecte. După 30 de zile, indiferent dacă există sau nu contestaţii, constructorul desemnat va demara lucrările, iar ulterior, dacă în instanţă firma care a contestat va avea câştig de cauză, va fi despăgubită, dar nu la valoarea întregii investiţii, ci la valoarea profitului pe care l-ar fi putut obţine”, a precizat Suciu. 

Proiecte blocate cu anii

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunţa în luna martie că intenţionează să aducă modificări la legea achiziţiilor publice, care au intrat deja în Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor, după ce instanţa a anulat licitaţia pentru două din cele patru loturi ale drumului expres Craiova - Piteşti.

 

„Alte firme care au nemulţumiri se pot duce în instanţă, dar nu rămânem blocaţi cu proiectul un an sau doi, cât durează procesul”- ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc

Ministrul a spus că propunerile de modificare agreate de Ministerul Transporturilor au fost transmise la Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor şi speră să fie adoptate. „Prevăd că dacă o firmă nu participă la licitaţii să nu poată contesta, este unul dintre puncte. Pe de altă parte, în momentul în care avem o decizie de la CNSC cum că câştigătorul este cel desemnat de comisie, noi semnăm contractul”, a declarat ministrul Cuc.

 

 

×