x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Moneda naţională a câştigat teren în faţa principalelor valute

Moneda naţională a câştigat teren în faţa principalelor valute

04 Iul 2019   •   13:52
Moneda naţională a câştigat teren în faţa principalelor valute

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, joi, un curs de 4,7240 lei pentru un euro, în scădere cu 1,16 bani (-0,24%) faţă de valoarea de miercuri, când moneda unică fusese cotată la 4,7356 lei.

Leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american, până la un curs de 4,1863 lei, cu 0,80 bani (-0,19%) sub cotaţia de miercuri, de 4,1943 lei pentru un dolar.

De asemenea, francul elveţian a ajuns, joi, la 4,2438 lei, în scădere cu 1,31 bani (-0,31%) raportat la valoarea din ziua precedentă, când moneda elveţiană a fost cotată la 4,2569 lei.

Gramul de aur s-a ieftinit, joi, cu 1,84 de lei (-0,96%), până la 190,4751 lei, de la 192,3192 lei cât s-a anunţat în şedinţa de miercuri. AGERPRES

×
Subiecte în articol: curs valutar