x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Moneda națională câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american

Moneda națională câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american

29 Noi 2019   •   13:17
Moneda națională câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, vineri, un curs de 4,7781 lei, mai mic cu 0,07 bani (-0,01%) faţă de cotaţia de 4,7788 lei pentru un euro, stabilită în şedinţa anterioară.


Potrivit sursei citate, leul s-a depreciat în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,3425 lei, în creştere cu 0,31 bani (+0,07%), comparativ cu valoarea de joi, respectiv 4,3394 lei pentru moneda americană.

Totodată, leul s-a apreciat în faţa francului elveţian, la o cotaţie de 4,3443 lei, cu 0,18 bani (-0,04%) sub cuantumul din şedinţa anterioară, de 4,3461 lei pentru un franc.

Gramul de aur s-a ieftinit, vineri, cu 0,82 de bani (-0,04%), până la 203,3507 lei, de la 203,3589 lei, cât se anunţase în şedinţa precedentă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: curs valutar