x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Moneda naţională s-a apreciat faţă de principalele valute

Moneda naţională s-a apreciat faţă de principalele valute

24 Sep 2019   •   13:47
Moneda naţională s-a apreciat faţă de principalele valute

Leul s-a apreciat uşor marţi faţă de moneda europeană, Banca Naţională a României afişând un curs de 4,7485 lei pentru un euro, în scădere cu 0,06 bani (-0,01%) faţă de cotaţia anterioară, de 4,7491 lei/euro.

Leul a câştigat teren faţă de dolarul american, până la un curs de 4,3174 lei, cu 0,74 bani (-0,17%) mai puţin decât la cotaţia din şedinţa precedentă, de 4,3248 lei.

Potrivit BNR, moneda naţională s-a întărit şi faţă de francul elveţian, până la un curs de 4,3634 lei, cu 0,24 bani (-0,05%) mai puţin faţă de cotaţia stabilită cu o zi în urmă, respectiv 4,3658 lei pentru un franc.

Gramul de aur s-a ieftinit marţi cu 5,26 de bani (-0,02%), până la valoarea de 211,1197 de lei, de la cotaţia de 211,1723 lei anunţată luni.

AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: curs valutar