x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Monitorul preţurilor la alimente se lansează marţi

Monitorul preţurilor la alimente se lansează marţi

15 Oct 2019   •   07:53
Monitorul preţurilor la alimente se lansează marţi

Consiliul Concurenţei lansează marţi Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare, la eveniment urmând să fie prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor şi ai companiilor implicate în acest proiect.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a arătat, la începutul acestei luni, că, prin intermediul Monitorului preţurilor la alimente, consumatorii vor putea compara preţurile pentru 30.000 de sortimente în lanţurile de magazine existente în România.

"Comparatorul preţurilor pentru alimente va fi lansat pe 15 octombrie. El este similar cu comparatorul pe carburanţi pe care l-am lansat în iunie şi care a mers bine. Similar în ce sens? Soluţie tehnică identică, deci poate fi accesat atât de pe un desktop, un laptop, cât şi de pe un telefon mobil prin intermediul unei aplicaţii care poate fi descărcată. Consumatorii vor putea să compare preţul unui coş de produse, deci produsele care îi interesează pe ei le bagă într-un coş şi pot să compare preţul la orice magazin din oraş - orice magazin din ţară, dar o să îi intereseze bănuiesc oraşul în care locuiesc", a spus Chiriţoiu în 5 octombrie.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru "Monitorul preţurilor pentru alimente", contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: monitorul preturilor