x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Morgan Stanley: Pactul asupra euro e un progres, nu un panaceu

Morgan Stanley: Pactul asupra euro e un progres, nu un panaceu

de Daniel Ionaşcu    |    12 Dec 2011   •   11:32
Morgan Stanley: Pactul asupra euro e un progres, nu un panaceu

Nimic nu e in esenta rezolvat prin pactul semnat la finalul summitului de la Bruxelles, insa au fost facute progrese mari, potrivit Morgan Stanley.

Analistul Elga Bartsch a sintetizat rezultatele in patru puncte:

1- Progres dar nu panaceu: Deciziile-cheie luate de liderii europeni la Summitul UE, respectiv noul “pact fiscal' vor putea fi vazute drept un pas-cheie catre realizarea unei uniuni fiscale in zona euro. Totusi, progresele sunt departe de a fi certe.

2- Politica fiscala bazata pe reguli, in locul uniunii fiscale: pare ca zona euro se misca departe de politicile fiscale discretionare. Ar putea fi o miscare buna. Iar noul pact fiscal va fi implementat relativ repede. Dar cat de puternic va fi el din punct de vedere politic vom vedea cand se va trece la implementarea regulilor in anii urmatori.

3- Mai multa putere de foc: Mecanismul European de Stabilitate va intra in actiune la mijlocul lui 2012. Desi binevenita, ramane de vazut daca decizia va multumi investitorii. Crescand resursele FMI cu extra-imprumuturi de 200 de miliarde de euro, un anunt final fiind posibil in cateva zile, va creste arsenalul uneltelor cu care se lupta impotriva crizei.

4- Viitoarele actiuni ale BCE: e putin probabil ca aceasta sa creasca achizitiile sale de obligatiuni in urmatoarele saptamani. Morgan Stanley se asteapta in continuare la inca o reducere a ratei dobanzii de politica monetara cu 0,5% la inceputul lui 2012. O noua runda de tiparire de bani va urma, prin achizitia de titluri de stat ale tuturor statelor euro, in special daca o criza a creditelor va urma iar cresterea economica e dezamagitoare.

×