x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie MTI, dator cu 14 milioane de euro la Bechtel

MTI, dator cu 14 milioane de euro la Bechtel

31 Mai 2009   •   00:00
MTI, dator cu 14 milioane de euro la Bechtel

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii trebuie să achite circa 13,5 milioane euro companiei Bechtel, pentru lucrările realizate în martie pe Autostrada Transilvania, a declarat Bogdan Sgârcitu, responsabil comunicare al Bechtel România. "Restanţele pe care autorităţile române le mai au faţă de noi se ridică, în prezent, la 13,5 milioane euro, pentru lucrările realizate în martie pe tronsonul Turda-Gilău, iar data scadentă era 26 mai", a arătat Bechtel.



Acesta a precizat că, potrivit contractului, Bechtel poate cere penalităţi pentru neplata la timp a lucrărilor, în 2008 compania primind circa patru milioane euro ca penalităţi pentru neachitarea unor astfel de sume.  Bechtel solicită autorităţilor o suplimentare a contractului cu patru milioane euro, sumă justificată de o prevedere din contract, care spune că orice modificare a legislaţiei cu efecte în preţul unitar va fi prevăzută ulterior în contract. "Este o cerere pe care noi am înaintat-o încă din 2007 şi se referă la suma calculată de noi ca reprezentând costurile suplimentare rezultate din modificarea legislaţiei ce a dus la majorarea accizei la combustibil", a explicat Sgârcitu, citat de Agerpres.

El a subliniat că toate ajustările făcute până acum în contract, în baza acestei clauze, au fost de reducere a preţului unitar, un exemplu fiind diminuarea costului ca urmare a scăderii contribuţiilor CAS în perioada 2006-2008, contribuţii de circa patru milioane euro.

Bani mulţi pentru continuarea lucrărilor

Compania americană are, de asemenea, nevoie de încă 250 milioane euro pentru a finaliza lucrările la tronsonul de autostradă Turda-Gilău (Cluj). "Suma care ar mai fi necesară pentru finalizarea celor 42 de km se ridică la circa 250 milioane euro. Nu vom putea însă finaliza la termenul stabilit cele două noduri rutiere de pe acest tronson, dar, pentru ca circulaţia să fie deschisă în acest an, pot fi găsite soluţii temporare de deviere a circulaţiei", a explicat Sgâcitu. Acesta a precizat că nici la ora actuală statul român nu a predat întreg amplasamentul, mai exact 21 de utilităţi nefiind încă mutate de pe traseul autostrăzii.

Potrivit Bechtel, stadiul lucrărilor pe cei 42 de km este destul de avansat, 18 km fiind deja asfaltaţi, iar 12 km sunt gata de asfaltare. Toate lucrările efectuate până acum la acest tronson de către compania Bechtel au fost certificate de autorităţi. În ceea ce priveşte celălalt tronson al autostrăzii pe care Bechtel a demarat lucrările, Suplacu de Barcău - Borş, Bechtel a solicitat alocarea unor sume pentru consolidarea unor lucrări, având în vedere că circa 300 de muncitori, care trebuiau să lucreze la acest tronson, se află în şomaj tehnic. Tronsonul respectiv nu a fost inclus în acest an în buget, din cauza crizei, iar Bechtel realizează doar lucrări de conservare.

Situaţia tronsonului de autostradă Târgu Mureş - Braşov, pe care statul român vrea să-l scoată din nou la licitaţie, considerând că preţul contractului cu Bechtel este prea mare, va fi clarificată în a doua parte a acestui an, au precizat reprezentanţii companiei americane. Compania Bechtel lucrează, în prezent, pe două tronsoane, respectiv Câmpia Turzii - Gilău (52 de kilometri) şi Suplacu de Barcău - Borş (64 de kilometri).

În 2009, ar trebui să fie demarate lucrările pe alte două tronsoane, respectiv Cluj - Mihăileşti şi Mihăileşti - Suplacu de Barcău. Autostrada Transilvania, proiect împărţit în opt tronsoane, va avea 415 kilometri, din care peste 55 de kilometri de poduri şi viaducte, 94 de pasarele, 58 de pasaje peste autostradă şi 16 noduri rutiere, termenul de punere în funcţiune fiind 2013 - 2014.

×
Subiecte în articol: economic milioane bechtel