x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Negocieri de un miliard de euro

Negocieri de un miliard de euro

05 Feb 2019   •   20:10
Negocieri de un miliard de euro

Reprezentanţii Ministerului Energiei şi cei ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) au reluat negocierile cu compania chineză Huadian Engineering pentru realizarea, în parteneriat public-privat, a unui nou grup energetic de 600 MW la Rovinari, a anunţat secretarul de stat Andrei Maioreanu. Investiţia de un miliard de euro este cuprinsă în Strategia Energetică a României 2019-2030, alături de finalizarea Grupurilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, realizarea Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu - Măgurele - Nicopole. China Huadian Engineering, parte a China Huadian Group-CHD, este una dintre cele cinci companii producătoare de energie din ţara respectivă, având o putere totală instalată de 150.000 MW. 

×