x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Nimic nu îi mai opreşte. Românii, dependenţi de cumpărături

Nimic nu îi mai opreşte. Românii, dependenţi de cumpărături

de Valentin Gros    |    17 Mai 2019   •   12:23
Nimic nu îi mai opreşte. Românii, dependenţi de cumpărături

Magazinele din România absorb tot mai mulţi bani, clienţii dând buzna la cumpărături, în condiţiile creşterii economice de anul trecut, creditată de Eurostat la 4,1%, precum şi a majorării salariilor, dar şi a escaladării inflaţiei. Consumul rămâne un vector important în viaţa noastră, ca şi în peisajul macro. Trebuie spus, de altfel, că economia românească a crescut, într-adevăr, cu cifre spectaculoase în ultimii patru ani, dar pe baza consumului, nu a producţiei.

Volumul vânzărilor din retail a fost în România cu 9,3% mai mare în martie 2019 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor Eurostat. După acest criteriu, ne clasăm pe locul 2 în Uniunea Europeană, după Irlanda, care a raportat un avans de 10,8%. În acelaşi timp, unele ţări membre au avut chiar scăderi, printre acestea aflându-se Austria (-1,0%) sau Belgia (-0,9%). Creşterea medie la nivelul UE s-a situat la 2,9%, aşadar o majorare modestă faţă de cea înregistrată la noi.

Cea mai mare inflaţie din UE

Românii au cumpărat tot mai mult deşi preţurile s-au înscris pe un trend ascendent. În a treia lună a acestui an, am avut o inflaţie anuală de 4,2%, cea mai mare din spaţiul comunitar, în condiţiile în care media UE a fost de numai 1,6%. Indicativul se referă la rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) în martie 2019 faţă de martie 2018.

Din datele Institutului Naţional de Statistică (INS) rezultă că în primele trei luni ale anului în curs au crescut puternic preţurile la mărfuri alimentare cu volum mare de vânzare, precum cartofii (majorare de 26,3%), alte legume şi conserve de legume (20,6%), citrice şi alte fructe meridionale (10,3%). Aceste scumpiri ar fi trebuit să descurajeze cumpărătorii, dar iată că acest lucru nu s-a întâmplat, activitatea de retail din România având una dintre cele mai bune evoluţii din Europa.

Salariul real a crescut cu 9,3%

Preţurile au urcat, dar nici veniturile populaţiei nu au stat pe loc. Câştigul salarial mediu nominal net în luna martie 2019 a fost de 3.075 lei, cu 13,7% mai mare decât în aceeaşi lună din 2018, conform INS. Această majorare „a bătut” inflaţia. Indicele câştigului salarial real a fost de 109,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Acest indice se calculează ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7.491 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.752 lei).

Avalanşă de importuri

Creşterea veniturilor a stimulat consumul, iar nevoia de consum a generat un salt al importurilor. Deficitul balanţei comerciale (diferenţa dintre importuri şi exporturi) a fost, în perioada 1 ianuarie - 31 martie  2019, de 3,6 miliarde de euro, mai mare cu 921,8 milioane euro decât cel înregistrat în primele trei luni ale anului trecut, potrivit datelor INS.

1.200.000.000 de euro era deficitul României în luna martie

În luna martie 2019, exporturile FOB (Free on Board/Liber la bord) au însumat 6,1 miliarde de euro, iar importurile CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) au însumat 7,3 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,2 miliarde de euro.  Faţă de luna martie 2018, exporturile din luna martie 2019 au crescut cu 0,4%, iar importurile au crescut cu 2,7%.

Datoria externă, în ascensiune

În perioada ianuarie - martie 2019, datoria externă totală a crescut cu 397 milioane de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 67,4 miliarde de euro la 31 martie 2019 (67,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,8% faţă de 31 decembrie 2018. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2019 nivelul de 32,4 miliarde de euro (32,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,0% faţă de 31 decembrie 2018. Astfel, totalul datoriei externe era de 99,8 miliarde de euro la finele lui martie.

 

×