x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie O coaliție SRI, SPP, Poliție freacă lignitul pe 10 milioane

O coaliție SRI, SPP, Poliție freacă lignitul pe 10 milioane

de Cristian Anton    |    03 Apr 2019   •   09:20
O coaliție SRI, SPP, Poliție freacă lignitul pe 10 milioane

Complexul Energetic Oltenia (CEO) va plăti 10 milioane de euro pentru paza obiectivelor sale, iar banii vor merge către 8 firme de pază despre care se poate spune că formează o adevărată frăţie a ofiţerilor. Indiferent dacă vorbim de SRI, SPP sau Poliţie, majoritatea sunt controlate de personaje cu epoleţi. Bătălia pentru marele pot de 10 milioane de euro a fost incredibil de disputată: nu mai puţin de 50 de firme de pază s-au înscris în licitaţia organizată de CE Oltenia.

CE Oltenia a încheiat pe 26 martie 2019 contractul pentru servicii de pază ale bunurilor şi obiectivelor din patrimoniul societăţii, în urma unei licitaţii lansate pe 18 septembrie 2019. Valoarea estimată iniţial a contractului a fost de 41.026.736,28 lei, fără TVA, iar concurenţa pentru cele 21 de loturi a fost incredibilă. 50 de firme de pază din toată ţara s-au bătut pentru cele 10 milioane de euro, iar din acestea doar 8 au prins câte o felie, mai mare sau mai mică, din tortul oferit de CEO. Cele 21 de loturi (printre care termocentralele de la Turceni şi Rovinari, carierele Peşteana, Roşia, Husnicioara etc) cuprind 153 de posturi de pază şi presupun aproape 2.000.000 de ore prestate, de către 688 de agenţi de pază. În urma licitaţiei, valoare totală a contractului a fost de 39.627.748,48 lei, fără TVA.

Bodyguarzi cu ascendent în SRI

Câştigătoare au fost declarate firmele TMG Guard SRL şi SMB SRL, ambele din Târgu Jiu, Vigilent Security SRL din Drobeta Turnu Severin, Pols Security SRL Bucureşti, Fort Security SRL din Pieleşti (Dolj), Protect NPG Pază SRL din Brădeşti (Dolj), Alfaro Security SRL din Galaţi şi Romold Security SRL din Vaslui. Toate societăţile de pază sunt cunoscute pentru contractele prinse la stat, epoleţii patronilor fiind, de cele mai multe ori, direct responsabili de succesul financiar al afacerilor. Cei mai mulţi bani din contractul CE Oltenia vor reveni TMG Guard SRL, care a prins toate cele 21 de loturi. Firma este deţinută de Alin Niculescu şi Victor Lucian Mecu, fiii lui Alin Alexandru Niculescu, respectiv Victor Mecu, ambi foşti ofiţeri în cadrul SRI Gorj. Bodyguarzii cu ascendent în SRI au beneficiat din 2016, anul înfiinţării, până în prezent de peste 100 de contracte cu statul, în valoare de 15,5 milioane de euro.

121 milioane de euro este valoarea totală a celor peste 800 de contracte primite de la stat de cele 8 firme din contractul CE Oltenia

Cel mai important client este CE Oltenia, dar TMG Guard SRL a mai primit bani frumoşi şi de la ANAF, Compania Naţională a Uraniului, Primăria Câmpia Turzii etc. Firma a raportat pentru 2017 afaceri de aproape 8,5 milioane de lei şi un profit net de 230.000 lei, cu 393 de angajaţi. Tot din cel mai important serviciu secret din România se trage şi SMB SRL, care primeşte cu regularitate contracte de pază de la CE Oltenia. Ion Făget, patronul firmei, este fostul comandant al SRI Gorj. SMB SRL a declarat pentru ultimul an fiscal afaceri de 13,7 milioane lei şi un profit net de 672.000 lei, cu 509 angajaţi. Firma fostului şef SRI a primit în perioada 2014- 2019 aproape 150 de contracte de la stat, în valoare de 18,8 milioane de euro.

Unde e banu’, e şi politicianu’

Lăsăm tresele SRI pentru epoleţii Jandarmeriei, prezentă şi ea în contractul de 10 milioane de euro oferit de CE Oltenia. Vigilent Security SRL este deţinută de Nicolae Micşoniu, fost ofiţer în cadrul Jadarmeriei, în prezent şeful Poliţiei Locale din Drobeta Turnu Severin. Firma sa de pază a primit în perioada 2010- 2019 aproape 150 de contracte cu statul, în valoare totală de 25,5 milioane de euro, cei mai mulţi bani venind de la CE Oltenia şi ANIF. Vigilent Security SRL a raportat afaceri de 19,7 milioane de lei şi un profit net de 692.000 lei, cu 646 angajaţi. Continuăm să parcurgem lista câştigătorilor marelui pot de 10 milioane de euro de la CEO şi dăm şi peste un politician. Pols Security SRL este controlată de Paul Olteanu, fost consilier local PNL în Sectorul 1 şi are de asemenea succes la bani publici: 11,3 milioane de euro încasaţi în puţin peste 10 contracte, primite în perioada 2010-2019. Firma liberalului a declarat afaceri de 13,9 milioane de lei şi pierderi de 1,5 milioane lei, cu 829 angajaţi.

Finul, sepepistul şi sindicalistul

Influenţe politice găsim şi la Protect NPG Guard SRL, firmă care a luat circa 50 contracte de peste 10 milioane de euro de la stat numai în perioada 2016-2019. Protect NPG Guard SRL este deţinută de Cătălin Găgeatu, finul lui Valeriu Zgonea şi nepotul lui Ristea Priboi, doi dintre liderii marcanţi ai PSD. Parteneră cu Găgeatu în businessul Protect NPG este Cornelia Liliana Perişoreanu, soţia lui Gheorghe Perişoreanu, în prezent lider ALDE, fost colonel SPP, şeful dispozitivului Dolj care îl păzea pe Traian Băsescu. De la servicii şi politică trecem la sindicate, alt mediu propice îmbogăţirii. Alfaro Security SRL, parte a contractului CEO, este deţinută de familia lui Ivancea Mihăilă, fost lider de sindicat pe platforma combinatului Sidex Galaţi. Şi această firmă a primit contracte de 10 milioane de euro de la stat, prin intermediul a peste 10 contracte. Alfaro Security SRL a raportat afaceri de 5,7 milioane de euro şi profit de 920.000 lei, cu 172 de angajaţi.

De la Miliţie, cu spor

Tot 10 milioane de euro valorează şi contractele în care a fost implicată Fort Security SRL, firmă cu afaceri de 4,4 milioane lei şi profit de 533.000 lei, cu 230 angajaţi, deţinută de Doru Viorel Rusta şi Lică Stancu, singurele personaje din acest peisaj despre care nu există informaţii disponibile legate de epoleţi sau alte cumetrii politice. Nu putem însă abandona profilul specific firmelor de pază cu succes la banii statului fără un reprezentant al Poliţiei. Romold Security SRL, cea de-a opta firmă din contractul CEO, este patronată de Vasile Mihoci, un veteran al pieţei româneşti de bodyguarzi, fost colonel de Miliţie şi şef al Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui. Firma a fost înfiinţată în 2016 şi raportează afaceri mai degrabă simbolice: 49.000 lei, cu un profit de 29 lei şi un singur angajat. Businessul său de bază, însă, Romold SRL, a primit în ultimul deceniu peste 250 de contracte publice, în valoare de 20 de milioane de euro.      

O fericită „coincidenţă” face ca 7 din cele 8 firme câştigătoare la CEO să aibă în spate un ofiţer înalt din SRI, SPP sau alte structuri de forţă, ori persoane cu puternic spate politic, atât în PSD, cât şi PNL

 

×
Subiecte în articol: complexul energetic oltenia