x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie O familie obişnuită plăteşte într-o viaţă taxe de 3 milioane de lei

O familie obişnuită plăteşte într-o viaţă taxe de 3 milioane de lei

de Cristian Anton    |    07 Iun 2019   •   13:54
O familie obişnuită plăteşte într-o viaţă taxe de 3 milioane de lei

O familie obişnuită din România, alcătuită din doi soţi şi un copil, va plăti de-a lungul vieţii taxe şi impozite de trei milioane de lei. Cea mai mare parte din aceşti bani îl reprezintă impozitul pe salariu perceput de stat, iar calcul este făcut prin raportare la venitul mediu. Cheltuielile prognozate includ chiar şi viciile, fiind luaţi în considerare banii pentru ţigări şi alcool. Calculul este făcut începând de la 20 de ani, vârsta angajării, până la 80 de ani.

O familie obișnuită cu un copil plătește, de-a lungul vieții, impozite și taxe totale de aproximativtrei milioane de lei, arată firma de consultanță KPMG în studiul intitulat „Costul fiscal al unei familii cu un copil în România”. Premisele fiscale pornesc de la un venit lunar mediu net pe familie de 5.250 lei (fiecare soţ cu un salariu mediu brut de 4.488 lei), presupun achiziţionarea unui apartament prin Prima Casă, cumpărarea unei maşini şi alte evenimente de viaţă obişnuite, precum două concedii anuale, ieşire lunară la restaurant etc.

 

Consumul presupune coşul de cumpărături mediu de-a lungul vieții a indivizilor.

Coşul de cumpărături acoperă nevoile de bază ale familiei (mâncare, îmbrăcăminte, transport public, cheltuieli legate de sănătate, întreținere locuință, electricitate, apă curentă, gaz etc.), dar se adaugă cheltuieli pentru tutun (fumător moderat, de maximum 10 ţigări pe zi) şi consum mediu de alcool. La acestea, se vor adăuga alte cheltuieli cu caracter ocazional sau temporar, cum ar fi chiria, ratele de leasing, ratele de credit, costuri de asigurare, impozite și taxe locale etc.

 

Se pot lua 3 ambulanţe din taxele CASS

Cea mai mare parte din cele trei milioane o reprezintă taxele reținute din salariul brut, respectiv 2,5 milioane lei. Din acest total, aproximativ 600.000 lei reprezintă CASS, numai această sumă fiind suficientă pentru a finanța 4 nopți de spitalizare pentru 307 de persoane într-un spital privat sau achiziția a 3 ambulanțe, se arată în studiu. TVA plătită pe parcursul întregii vieți este de aproximativ 400.000 lei, sumă suficientă pentru achiziția unei autospeciale de pompieri sau dotarea a 6 școli cu calculatoare și licențe software.

 

67.000 lei plătim într-o viaţă accize pentru consum de alcool, tutun şi combustibil .

Folosirea mașinii are un cost fiscal total de aproximativ 64.000 lei, sumă calculată luând în calcul un consum mediu anual de 480 litri benzină și 8.000 km parcurși. Din această sumă, accizele pentru combustibil reprezintă aproximativ 27.000 lei. TVA aferentă achiziției mașinii în leasing și pentru consumul de combustibil reprezintă aproximativ 28.000 lei , la care se adaugă rovinieta și impozitul pe mijloacele de transport.

 

×