x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie O mică firmă din Bragadiru a făcut 10 milioane de euro în mai puțin de un an. Constructorul-minune plătit de stat: 3 muncitori/10 șantiere

O mică firmă din Bragadiru a făcut 10 milioane de euro în mai puțin de un an. Constructorul-minune plătit de stat: 3 muncitori/10 șantiere

de Cristian Anton    |    12 Iul 2019   •   10:12
O mică firmă din Bragadiru a făcut 10 milioane de euro în mai puțin de un an. Constructorul-minune plătit de stat: 3 muncitori/10 șantiere

Romart Asist SRL, mică firmă de construcţii din Bragadiru cu doar trei angajaţi, a reuşit performanţa de a primi zece contracte publice într-un singur an de zile, a căror valoare cumulată reprezintă de 15 ori cifra sa de afaceri. Majoritatea lucrărilor sunt prestate pentru Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar cei trei angajaţi trebuie să se împartă pe şantiere din toată ţara, de la Timișoara la Zimnicea şi de la Oituz la Videle. Patronul Silviu Vasilache susţine că reuşitele sale sunt rodul a mai multor ani de muncă, iar muncitorii de care are nevoie pentru finalizarea proiectelor sunt luaţi de la firmele partenere.

 

CNI a atribuit pe 28 iunie 2019 un contract privind reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea casei de cultură din Videle. Câştigătoare a fost desemnată Romart Asist SRL din Bragadiru, care va încasa de la CNI 2.661.306,7 lei, fără TVA. În aceeaşi zi, Romart Asist SRL a mai primit un contract de la CNI, de data aceasta pentru construirea unui cămin studenţesc la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, proiect în valoare de 9.657.201 lei, fără TVA. În ambele cazuri, firma din Bragadiru s-a asociat cu aproximativ aceleaşi societăţi, una din ele, Magnum Construct Proiect SRL din Măgurele, fiind deţinută tot de patronul Romart Asist SRL, Silviu Vasilache.

Două contracte în aceeaşi zi

Romart Asist SRL a cunoscut în ultimul an un succes fulminant la contractele cu statul. Mai 2019: CNI i-a oferit 14,8 milioane lei pentru construirea a două centre culturale în Storobăneasa (Teleorman), respectiv Grumăzeşti (Neamţ); februarie 2019: aceeaşi CNI i-a plătit 100.000 lei pentru studii topografice privind extinderea unui cămin studenţesc de la Universitatea Politehnică Timişoara; decembrie 2018: primăria comunei teleormănene Beciu o desemna câştigătoarea unui contract de 3,3 milioane lei pentru realizarea sistemului de alimentare cu apă; noiembrie 2018, CNI i-a atribuit lucrările pentru reabilitarea căminului cultural din comuna băcăuană Oituz, în valoare de 1,4 milioane de lei; octombrie 2018: servicii de proiectare pentru CNI în valoare de 400.000 lei; septembrie 2018: tot CNI îi oferă 3,6 milioane lei pentru construirea căminului cultural din Potlogi (Dâmboviţa); august 2018: aceeaşi CNI o alege pentru modernizarea drumurilor din Dubava (Mehedinţi), proiect de 6,4 milioane lei. Romart Asist SRL are o soră geamănă, Romart Concept SRL, cu care împarte acelaşi sediu, acelaşi patron şi acelaşi domeniu de activitate. Iar Romart Concept SRL a prins în februarie 2019 un contract frumos: 5,5 milioane de lei de la Primăria Zimnicea, pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale „M.R. Paraschivescu”. Una peste alta, cele 9 contracte ale Romart Asist SRL, la care se adaugă şi cel al Romart Concept SRL, însumează peste 47 de milioane de lei, sumă încasată în numai 11 luni.

 

10.000.000 de euro este valoarea celor 10 contracte primite de Romart Asist SRL şi Romart Concept SRL în ultimul an de la stat

1,2,3 angajaţi

Povestea de succes a firmei din Bragadiru are câteva caracteristici foarte interesante. Romart Asist SRL a fost înfiinţată în 2016 şi a raportat pentru anul 2018 afaceri de 3,3 milioane lei şi un profit net de 540.000 lei, cu numai 3 angajaţi. Cu atât mai impresionantă este performanţa firmei, din moment ce în numai 11 luni a primit contracte cu o valoare cumulată de 15 ori mai mare decât cifra de afaceri pe un an întreg. La rândul său, Romart Concept SRL a declarat pentru anul 2018 afaceri de numai 500.000 lei şi pierderi de 83.000 lei, cu doi angajaţi. Rezultate care nu au împiedicat-o să obţină un contract cu o valoare de 11 ori mai mare de la CNI. În fine, Magnum Construct Proiect SRL, firma pe care Romart Asist SRL o „cară” la licitaţii pentru a-şi completa dosarul, a raportat în 2018 afaceri de 420.000 lei şi un profit net de 180.000 lei, cu un singur angajat.

Vasilache: „Este rodul muncii noastre”

Am vrut să vedem de la patron care este reţeta acestui succes fabulos la banii statului: 10 milioane de euro într-un an pentru o firmă cu trei angajaţi. „Nu sunt doar trei angajaţi, sunt şapte. Iar datorită colaboratorilor noştri reuşim să avem suficienţi muncitori pentru toate proiectele în derulare. Contractele de la CNI sunt rodul muncii noastre de mai mulţi ani. Lucrările sunt în grafic, iar unde sunt probleme încercăm să le remediem”, a declarat Silviu Vasilache pentru „Jurnalul”.

 

Un mic constructor din Bragadiru reuşeşte să ia faţa marilor companii de profil, cei trei muncitori ai săi lucrând de zor în acelaşi timp pe 10 şantiere din toată ţara

×
Subiecte în articol: Romart Asist SRL