x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie O noua greva la compania Ryanair

O noua greva la compania Ryanair

11 Sep 2018   •   07:08
O noua greva la compania Ryanair

Piloţii din Germania ai companiei Ryanair intenţionează să declanşeze miercuri o grevă de 24 de ore. Ca şi la protestele precedente, piloţii şi celelalte categorii de personal din echipajele aeronavelor solicită încheierea unor noi contracte de muncă, prin care să li se asigure salarii mai mari şi condiţii mai bune de lucru. 

 

Sindicatul Vereinigung Cockpit a lansat apelul la grevă luni, la numai o lună după ce o serie de greve în cadrul Ryanair a dus la anularea a sute de curse aeriene în întreaga Europă. Grevele au afectat mai multe ţări, printre care Italia, Portugalia, Spania, Belgia, Germania, Suedia şi Olanda. 

Recent, sindicatele au încheiat acorduri cu compania low-cost. Piloţii din Irlanda au votat pentru o astfel de înţelegere săptămâna trecută, iar cei din sindicatul italian ANPAC au aprobat un contract colectiv de muncă în urmă cu două săptămâni. AGERPRES 

×