x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Oamenii de afaceri sunt nemultumiti de noua fiscalitate

Oamenii de afaceri sunt nemultumiti de noua fiscalitate

03 Iul 2004   •   00:00

Intreprinzatorii mici si mijlocii sunt nemultumiti de modul in care a fost modificata fiscalitatea pentru anul 2005.

"Anuntul surprinzator si neoficial, facut de ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu, intr-o conferinta de presa inainte de alegerile locale, cu privire la reducerea impozitului pe profit de la 25% la 19%, incepand de anul viitor, nu echivaleaza cu o relaxare fiscala reala", se spune intr-un comunicat al Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Oamenii de afaceri spun ca reducerea impozitului pe profit cu 6 puncte procentuale se traduce de fapt prin mutarea biroului fiscalitatii dintr-o parte in alta, in conditiile in care impozitul pe dividende, atat pentru persoanele juridice, cat si pentru persoanele fizice se va majora cu 5%.

Neimpozitarea profitului

Mediul de afaceri este surprins de faptul ca primul-ministru Adrian Nastase a anuntat ca de anul viitor se vor aplica concomitent amortizarea accelerata si neimpozitarea profitului reinvestit, iar acum Ministerul Finantelor nici nu mai aminteste despre aceasta. Ovidiu Nicolescu, presedintele CNIPMMR, considera ca Ministerul Finantelor Publice avea obligatia sa tina cont de cerintele mediului de afaceri si sa comunice oficial intreprinzatorilor pana la 1 iulie toate modificarile care vor fi aduse Codului Fiscal. Totodata, Biroul Permanent al CNIPMMR si-a exprimat dezaprobarea fata de indecizia Guvernului in ce priveste definitivarea modificarilor ce vor interveni in aplicarea Codului Fiscal incepand cu data de 1 ianuarie 2005. (Daniela Ivan)

×
Subiecte în articol: economic