x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Oltchim, bântuit de spectrul fostului director

Oltchim, bântuit de spectrul fostului director

de Cristian Anton    |    22 Iun 2018   •   14:43
Oltchim, bântuit de spectrul fostului director
Sursa foto: LIVIU POPESCU

Combinatul petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea a finalizat tranzacţia de vânzare a diviziei Ramplast către firma gălăţeană Dynamic Selling Group SRL, de la care a încasat 12,11 milioane de lei, fără TVA. Aceeaşi companie a mai cumpărat active de la societatea de stat şi în 2013.

Interesant este faptul că Dynamic Selling Group face parte din sfera de influenţă a fostului director general de la Oltchim, controversatul Constantin Roibu.

Elinor Catrina, fosta iubită a acestuia, a fost ani la rând unul dintre asociaţii şi administratorii firmei gălăţene, dar şi în alte societăţi care au derulat afaceri păguboase pentru Oltchim.

 

Dynamic Selling Group SRL, care a devenit în urma tranzacţiei cu Oltchim cea mai mare fabrică românească de profile PVC, este deţinută în acest moment, în proporţii egale, de gălăţenii Gabriel Stoian şi Cristian Stoleru.

Până în 2013, însă, asociat majoritar era Luminiţa Elinor Catrina, din Râmnicu Vâlcea, cea care avea să rămână administrator al Dynamic Selling Group şi după renunţarea la părţile sale sociale.

Elinor Catrina a fost iubita lui Constantin Roibu, fostul director Oltchim, cei doi având împreună şi un băiat. În aceste condiţii, nu este greu de intuit că cel care a condus timp de 21 de ani unul dintre cele mai mari combinate din România are şi acum un cuvânt de spus, mai mult sau mai puţin direct, în afacerile Oltchim.

 

Sesizări inutile la DNA

Fosta iubită a lui Roibu nu a controlat doar Dynamic Selling Group, ci şi alte firme care au făcut afaceri cu Oltchim. Într-o plângere depusă la DNA în noiembrie 2010 de către acţionarul minoritar PCC SE, se arată că Elinor Catrina a fost acţionar, asociat sau administrator la firmele Greentech SA, Greenfiber Internaţional SA, Cotto Toscano SRL, Atlas GPS SRL, Deco Bluzz SRL, Dual Account SRL, Invertis SRL şi Living Plastic & Industry SA, toate suspectate că ar fi fost folosite de Roibu pentru decapitalizarea Oltchim. Ulterior, şi avocatul Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim, anunţa în 2016 că a sesizat DNA şi DIICOT cu privire la jaful de la combinat, cerând echipei manageriale conduse de Constantin Roibu despăgubiri de 500 de milioane de euro. Dosarele au fost uitate, iar peste uriaşa devalizare de la Oltchim se aşterne uitarea.

 

Cifrele unui dezastru anunțat

Combinatul Oltchim, la care statul român, prin Ministerul Economiei, este acţionar majoritar, cu 54,8%, a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013, instanţa numind ca administrator judiciar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL. Singura salvare a fost vânzarea activelor combinatului.

Pe lângă Dynamic Selling Group, principalele pachete au fost vândute către Chimcomplex Borzeşti, cu 127 de milioane de euro, fără TVA. Oltchim a fost resuscitată şi a realizat în primele trei luni ale anului 2018 un profit net de 46,33 milioane lei şi vânzări de aproape 300 milioane de lei. În 2017, combinatul a înregistrat afaceri de 961 milioane lei şi un profit net de 47,7 milioane lei, cu 1.950 de angajaţi, dar şi datorii totale de 1,3 miliarde lei (circa 290 milioane de euro). În 2012, înainte de intrarea în insolvenţă, Oltchim avea pierderi de 570 milioane de lei.

 

Constantin Roibu a lăsat combinatul Oltchim, în 2012, cu datorii de peste 800 de milioane de euro şi pierderi de 130 de milioane de euro.

Una dintre cele mai importante companii de stat a revenit pe plus după un deceniu de pierderi şi incertitudini. Nimeni nu a răspuns până acum pentru devalizarea Oltchim

Gălăţenii promit investiţii

Dynamic Selling Group SRL are ca domeniu de activitate comerţul cu ridicata nespecializat şi a raportat pentru anul 2017 afaceri de 130 milioane de lei, cu un profit net de 5,8 milioane de lei şi 140 de angajaţi, dar şi datorii de aproape 30 de milioane de lei. După preluarea integrală a pachetului de active numărul 6 al Oltchim, respectiv Divizia de Materiale de Construcţii Ramplast, firma gălăţeană a anunţat investiţii de trei milioane de euro pentru modernizarea fabricii preluate de la combinatul vâlcean.

Constantin Roibu are o avere impresionantă

Constantin Roibu a condus Oltchim între anii 1991 şi 2012 şi este considerat principalul artizan al dezastrului de la cel mai mare combinat chimic din sud-estul Europei. Devalizarea colosului vâlcean s-a făcut decenii la rând, prin intermediul a zeci de firme- căpuşă, multe dintre ele controlate de Constantin Roibu şi de fiul acestuia, Alexandru, după cum se arăta şi în raportul de insolvenţă realizat în martie 2013 de către administratorii judiciari. La plecarea sa de la Oltchim, Roibu declara o avere uriaşă. Fostul director era proprietarul a câtorva zeci de terenuri (intravilane, arabile, fâneţe şi păduri) în suprafaţă totală de peste 20 de hectare, o casă, un apartament şi dependinţe, jumătate de kilogram de aur, circa 40.000 de euro în bănci, un pachet de 0,12% de acţiuni la Oltchim, precum şi venituri anuale de 170.000 lei. Pe lângă Oltchim, Roibu mai era plătit de Protectchim SRL, Designro SRL şi OltchimGmbh, controlând, în plus, firme precum Mentchim, Eurourethane, Oltquino, RC Dinamic Investiţii, Ciprom, Sistemplast etc. Acestora li se alătură Chempro Chemicals - deţinută de fiul său, Alexandru Roibu, şi Oltgroup PVC - a fratelui, Gheorghe Roibu. Toate au derulat afaceri cu Oltchim în mandatul lui Constantin Roibu, prejudiciind combinatul de stat cu sute de milioane de euro.

×
Subiecte în articol: oltchim constantin roibu