x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ONU cere reglementarea speculaţiilor care au scumpit mâncarea.

ONU cere reglementarea speculaţiilor care au scumpit mâncarea.

de Daniel Ionaşcu    |    06 Iun 2011   •   14:53

Speculatorii care urmaresc mari profituri prin investitii in fondurile legate de bursele de marfuri creaza bule ale preturilor iar in final asta inseamna scumpirea mancarii sI impingerea sarmanilor lumii intr-o saracie sI mai lucie, scrie The Guardian.

Este nevoie ca guvernele lumii sa intervina pentru a sparge uriasa bula care s-a format in pretul marfurilor precum alimentele sau titeiul, potrivit unui raport al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU).
Preturile au urcat ca raspuns la disfunctionalitatile pietelor de marfuri, potrivit raportului. Acesta contrazice o gramada de economisti sI bancheri centrali, care vad cresterea preturilor drept un efect al cresterii cererii.

“Rolul in schimbare al burselor de marfuri, care se transforma in piete financiare, are repercusiuni enorme in economie', arata unul dintre autorii raportului, Heiner Flassbeck, director la Unctad, unitatea ONU care se ocupa de comert sI dezvoltare.
Investitorii sunt incurajati sa se comporte ca o turma, cu putine stimulente de a paria impotriva cresterii preturilor.

Petrolul ar putea fi supraevaluat cu 20%, in vreme ce porumbul este subiect pentru mari schimbari de pret.

In aprilie, organizatia non-guvernamentala World Development Movement a acuzat Barclays Capital, bratul de investitii al bancii Barclays sI unul din primii trei jucatori din lume alaturi de Goldman Sachs sI Morgan Stanley, de cresterea preturilor la alimente. BarCap a fost pionier in crearea de instrumente derivate care permit investitorilor sI fondurile de pensii sa parieze pe pretul mancarii. In mod traditional, fondurile de pensii nu au voie sa investeasca in aceste domenii. Exista aproape 270 de miliarde de dolari pariati in derivative pe preturile marfurilor, fata de 90 de miliarde in 2005, potrivit Unctad.

Un indice alcatuit din 55 de materii prime alimentare a ajuns in aprilie la un nou record mondial, potrivit Organizatiei pentru Alimente si Agricultura (FAO) din cadrul ONU, ducand la accelerarea presiunilor inflationiste la nivel mondial. Alimentele s-au scumpit cu 25% anul trecut, conform indicelui in cauza. Planeta se afla “la un soc distanta' de noi valuri de scumpiri la mancare si de criza a aprovizionarii cu alimente, declara in luna aprilie Robert Zoellick, presedintele Bancii Mondiale. Inca 10 milioane de oameni ar putea intra in categoria celor saraci daca indicele va avansa cu 10%, potrivit Bancii Mondiale. Anu trecut au saracit inca 44 de milioane oameni in intreaga lume, ceea ce duce la 1,2 miliarde numarul celor care traiesc in saracie extrema pe Planeta, cu mai putin de 1,25 dolari pe zi.

In Romania, cartofii s-au scumpit cu 50% in ultimul an, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS). Ba mai mult, s-a ajuns la situatii aberante, cand un kilogram de cartofi costa mai mult decat unul de portocale sau un kilogram de varza costa mai mult decat aceeasi cantitate de banane. Romania a avut in luna aprilie o inflatie de 8,4% fata de luna aprilie 2010, cea mai mare din Uniunea Europeana, potrivit Eurostat.

×